Deputat AUR, apel către toți unioniștii: Veniți alături de AUR la alegerile parlamentare din Republica Moldova
Deputatul AUR Adrian Axinia a reiterat, în cea mai recentă declarație politică, faptul că, în contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, patrioții autentici au șansa istorică de a propulsa în Parlamentul de la Chișinău un partid unionist – AUR, care să performeze în Legislativele de pe ambele maluri ale Prutului.
Axinia a reamintit că AUR candidează cu același nume și sub aceeași siglă la alegerile parlamentare de pe malul Estic al Prutului iar principalul obiectiv al Alianței este „acela de a oferi o platformă comună forțelor unioniste pentru ca acest curent, cu largă susținere populară, să fie reprezentat în viitorul Parlament al Republicii Moldova”.
Deputatul AUR a explicat că alegerile de la Chișinău nu reprezintă doar o problemă internă a Republicii Moldova, ci ne privește în mod direct pentru că peste un milion de cetățeni ai Republicii Moldova au, în prezent, și cetățenie română, iar procentul celor care își doresc unirea cu România este de 40%.
„AUR este, în Republica Moldova, un proiect unificator, și am făcut deja pași importanți în această direcție. Uniunea Salvați Basarabia (USB), Partidul Popular Românesc (PPR) și, mai recent, Partidul Liberal s-au alăturat AUR și ne vom prezenta împreună la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Pe această cale, fac un apel către toți unioniștii autentici și valoroși să vină alături de noi. Am convingerea că dezideratul unirii Basarabiei cu România este cu mult mai puternic decât orgoliile care îi separă pe unioniști.
Avem o șansă istorică, ce poate să apară o dată la câteva generații, aceea de a da un partid unionist asumat care să performeze atât în Parlamentul de la București, cât și în cel de la Chișinău. În consecință, proiectul AUR este un proiect al unioniștilor patrioți de pe cele două maluri ale Prutului, care va aduce beneficii majore românilor și României”, a mai spus deputatul AUR Adrian Axinia.