Demență totală la Curtea de Apel București: Judecătorul care a vorbit despre mafia din justiție e acuzat de Curte că ar fi agent acoperit

Curtea de Apel București califică drept „denigratoare și fără acoperire faptică” afirmațiile judecătorului Ionel Laurențiu Beșu, magistratul care a vorbit cu jurnaliștii Recorder, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri după-amiază. Mai mult, Curtea insinuiează, indicând la cateva articole de presă de anul trecut, că judecătorul Beșu ar fi agent acoperit și cere public ca acesta să-și clarifice urgent statutul.
„Justiția nu poate fi apărată prin minciună, iar independența ei nu poate fi invocată de cei care o subminează”, precizează Curtea de Apel București, în comunicat, subliniind că „afirmațiile publice ale unui judecător, Beşu Ionel Laurenţiu, sunt grav denaturate și contrazise de documente oficiale și de proceduri legale clare”.
Curtea de Apel București susține că delegarea judecătorului Beșu nu a fost prelungită din raţiuni exclusiv de ordin profesional și că de fapt acesta încearcă „o mistificare periculoasă a adevărului”.
„Independența justiției nu poate fi transformată într-un paravan pentru agende personale și nici într-un instrument de intimidare instituțională. Justiția nu este captivă, dar devine vulnerabilă atunci când minciuna este prezentată drept curaj, iar suspiciunea organizată este ambalată ca avertisment public. Orice verificare trebuie făcută de instituțiile abilitate, pe bază de probe și proceduri, nu prin presiune mediatică și narațiuni manipulative. Acesta este singurul drum compatibil cu statul de drept. Cazul domnului judecător nu este despre curaj, ci despre rescrierea convenabilă a unor fapte clare și despre folosirea spațiului public pentru a pune presiune pe instituții. Justiția nu se apără prin insinuări și nici prin scenarii construite strategic, ci prin adevăr și proceduri legale”, se arată în comunicatul CAB.