Politică

Declarațiile de avere ale politicienilor devin secrete din iunie

Parlamentarii din Comisia de Administrație a Camerei Deputaților au dat aviz negativ legii care ar trebui să rectifice problemele legate de declarațiile de avere. Votul împotrivă vine după ce oricum actul normativ a fost tergiversat câteva luni. Între timp, demnitarii, aleșii și directorii de instituții și autorități nu declară public averea.

Pe 29 mai 2025, CCR a dat o decizie care a bulversat sistemul privind declarațiile de avere și interese implementat, cu mare greutate, în 2010. Curtea a decis că anumite articole sunt neconstituționale parțial sau integral.

Politicienii au profitat imediat de hotărârea CCR. În 2025, declarațiile de avere pentru 2024 nu au mai fost depuse la vedere. Foarte puțini au acceptat să fie în continuare transparenți. Cei mai mulți au răsuflat ușurați și au profitat la maximum de decizia Curții Constituționale. 

Astfel că nu mai este niciun control public privind averile și eventualele conflicte de interese ale celor aleși sau numiți în diferite funcții. Măsura de transparentizare avea ca scop combaterea corupției. Acum, nu mai pare să fie o miză.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button