De Ziua Marinei, Nicușor Dan a plecat cu familia la mănăstire

Președintele Nicușor Dan a fost marele absent de la festivitățile organizate la Constanța de Ziua Marinei Române. Mesajul șefului statului cu ocazia acestei sărbători a fost citit de șeful Cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu. Imagini publicate de Antena3.ro arată că Nicușor Dan și-a petrecut prima parte a zilei de vineri la Brașov, la mănăstirea Sâmbăta de Sus.
Președintele Nicușor Dan a fost însoțit la mănăstirea Sâmbăta de Sus de soția sa, Mirabela, și cei doi copii ai lor. În imagini se observă cum Nicușor Dan stă altături de copiii săi și partenera sa de viață în mulțime, ascultând slujba.
Ministrul USR a sărit în apărarea președintelui: „E într-o perioadă de concedii”
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat vineri că președintele Nicușor Dan l-a informat că nu va fi prezent la festivitățile de la Constanța, însă ministrul a precizat că șeful statului „va fi alături de români în altă parte”.
Ionuț Moșteanu a spus, citat de Agerpres, că președintele Nicușor Dan este „într-o perioadă de concedii”, acesta fiind motivul pentru care șeful statului lipsește de la festivitățile de la Constanța organizate cu ocazia Zilei Marinei Române.
„Domnul președinte m-a anunţat că nu o să vina la Zua Marinei azi, e într-o perioadă de concedii, e în ţară, va fi alături de români în altă parte, veţi vedea pe parcursul zilei de azi. E decizia dânsului, pe care o respect”, a spus ministrul Apărării. La festivitățile de la Constanța participă oficialități precum premierul Ilie Bolojan, ministrul Apărării Ionuț Moșteanu, iar din partea Administrației Prezidențiale a participat Cristian Diaconescu, coordonatorul Cancelariei președintelui. Diaconescu a citit mesajul președintelui Nicușor Dan cu ocazia festivităților de la Constanța.