Știrile 60m.RO

De vineri începe distribuţia măştilor sanitare către inspectoratele şcolare

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a anunţat că de vineri va începe distribuţia măştilor de protecţie sanitară către inspectoratele şcolare, urmând ca acestea să fie transmise unităţilor de învăţământ preuniversitar.

În debutul şedinţei de guvern, premierul Ludovic Orban a întrebat care este stadiul achiziţiei măştilor, relatează Agerpres.

„Stăm bine. La momentul acesta, s-au încheiat contractele pentru achiziţia acestora. De mâine începe distribuţia către inspectoratele şcolare, urmând ca acestea să ducă în unităţile de învăţământ preuniversitar măştile necesare”, a spus Monica Anisie.

Ludovic Orban a cerut miercuri ca, până pe 1 iunie, măştile de protecţie sanitară să ajungă în şcoli, în condiţiile în care cursurile de pregătire pentru examenele naţionale încep pe 2 iunie.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a precizat că procedurile de achiziţie sunt în plină desfăşurare.

„Suntem în plină desfăşurare a procedurii de achiziţie pentru măşti, în aşa fel încât pe data de 2, atunci când elevii revin la şcoală pentru cursurile de pregătire, să aibă măştile necesare în fiecare unitate de învăţământ”, a afirmat Anisie.

Sursa: www.agerpres.ro

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button