Politică

De o incompetență crasă, ministrul Energiei se face de râs! Declară că a ridicat ținta de regenerabile la 34%. Producția de energie regenerabilă în România, la zi, este de peste 40%

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, molfăie la declarații de presă, precum rumegă caprele fânul din stog. Nu trece nicio zi, fără ca oficialul să nu se laude cu mărețele-i realizări din Energie. Ca de obicei, Popescu mizează pe faptul că informațiile pe care le debitează nu sunt accesibile publicului larg, iar ceea ce va spune el va fi luat cu titlu de adevăr, notează Ziar de Hunedoara.

Recent, ministrul a declarat, într-un interviu de presă, că le-ar fi explicat celor din Comisia Europeană că România are „ținte ambițioase” la capitolul „energiei regenerabile”. Asta, în contextul în care, comisarii europeni „nu au fost suficient de bine informați”. Iar el, Virgil Popescu, a reușit să „demonteze un mit în privința regenerabilelor”(?!).

Popescu s-a lăudat că le-a spus oficialilor europeni că România și-a asumat o producție de 34% de energie regenerabilă, din totalul de energie produsă la nivel național.

„Am mai demontat un mit legat de ambițiile României în privința regenerabilelor. Ni se tot spunea că România nu are ambiții suficient de mari legat de planul de energie regenerabilă. Nu cred că au fost suficient de informați, le-am arătat statisticile Eurostat 2019 și 2020, în care se vede că România a atins încă din 2019 ținta de procent de energie regenerabilă stabilită pentru anul 2020, de 20% din total. Noi am avut deja 24,7% în 2020, spre deosebire de alte state – precum Germania, Olanda și Franța, care nu au atins această țintă.

România a făcut eforturi foarte mari, pentru că la început tehnologia nu era avansată și era scumpă și cetățenii români plătesc în costul facturii acel certificat verde. Și nu e cazul să vorbim de o taxare verde în sectorul verde. Le-am dat exemplul mixului energetic din România: producția de energie pe bază de cărbune – maximum 20% când se merge din plin, iar producția pe bază de gaz – 10%. Restul producției de energie vine din hidro, energie regenerabilă solară și energia nucleară. Deci diferența de 60-70% e energie care nu poluează, fără emisii mari de CO2. Din momentul în care am explicat acest lucru, nu s-a mai pus problema că România nu are ținte ambițioase.

Și le-am spus că în planul național de schimbări climatice România și-a asumat o țintă de 30,7% energie regenerabilă din totalul producției energetice, dar noi în scris am spus că ridicăm ținta la 34% pentru că avem la dispoziție și Fondul de Modernizare, a cărui valoare s-a dublat practic datorită creșterii costului certificatului de CO2”, a declarat Virgil Popescu pentru economedia.ro 

Sindicalistul Cristian Iștoc, de la Termocentrala Mintia, a fost cel care a remarcat aberațiile pe care le spune, fără nicio jenă, ministrul Energiei. Acesta a arătat că, în prezent, peste 40% din producția de energie din România este regenerabilă. Asta, pentru că, hidroenergia este din categoria regenerabilelor și este principala sursă de producție. 

„Noi avem o putere instalată de 3.500 de megawați (MW) pe hidro și 3.000 pe eolian, 1.000 pe foto și avem un consum de 5.000 de MW. Dacă ar merge numai hidro, eoliana și foto, deja am depăși cu 3.000 de MW consumul intern. Mai avem pe biomasă 65 de MW. Deci, noi avem ținta realizată, dar ei nu declară hidro, ca să poată să ducă mai jos partea cu cărbunele. Și, coborând cărbunele, crești importul. Noi am înlocuit, practic, producția de cărbune cu importul de energie, la un preț de 700 de lei MW pe Piața Zilei Următoare (PUZ) și peste 1.000 de lei MW pe Piața de Echilibrare. Am ales să luăm din import, în loc să producem noi”, a explicat Cristian Iștoc.

Conform datelor înregistrate de Transelectrica, producția de energie din data de 20 iulie 2021, din România, provine din următoarele surse:

33.29% Hidro – 2311 MW;

20.71% Cărbune – 1438 MW;

19.55% Nuclear – 1357 MW;

18.87% Hidrocarburi – 1310 MW;

6.12% Eolian – 425 MW;

0.86% Biomasa – 60 MW;

0.59% Foto – 41 MW. 

Dacă adunăm valorile „hidro”, „eolian”, „biomasă” și „foto” vom avea peste 40% din energie produsă din surse regenerabile.

Sunt considerate „regenerabile”, energiile care provin din surse care, fie se regenerează de la sine, în scurt timp, fie sunt surse inepuizabile.

Dintre sursele regenerabile de energie fac parte: energia eoliană, energia solară, energia apei, energia hidraulică, energia mareelor, energia geotermică, energie de biomasă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button