De ce nu crește numărul de angajați în România: avem prețuri de Occident și salarii de Africa
România se confruntă cu un paradox toxic pe care clasa politică refuză să-l recunoască: economia „crește” în statistici, dar piața muncii stagnează, iar numărul de angajați nu ține pasul nici cu nevoile reale ale economiei, nici cu exodul continuu al forței de muncă. Motivul este simplu și brutal: în România avem prețuri de Occident și salarii de Africa. În acest context, orice discurs despre performanță administrativă devine o farsă.
Ilie Bolojan, ridicat artificial la rang de model de competență, nu face decât să confirme falimentul acestei gândiri. Tăierile, austeritatea și „disciplina” bugetară nu au creat locuri de muncă mai bine plătite și nu au adus oameni noi în economie. Din contră, au consolidat un sistem în care munca este ieftină, iar viața este tot mai scumpă.
România este una dintre puținele țări din Uniunea Europeană unde costul traiului a explodat, dar salariile au rămas blocate la nivel de subzistență. Chiriile, alimentele, energia și combustibilul sunt comparabile cu cele din Vest, însă veniturile nu acoperă nici măcar strictul necesar. În aceste condiții, cine să se angajeze? Cine să rămână? Cine să se întoarcă din diaspora?
Ilie Bolojan și politicienii care gândesc ca el tratează problema forței de muncă exclusiv contabil. Reducem cheltuieli, eficientizăm, strângem cureaua. Dar nu spun nimic despre valoarea muncii, despre salarii decente, despre protejarea angajatului român. Un stat care își construiește competitivitatea pe salarii mici este un stat condamnat la subdezvoltare.
Firmele nu angajează pentru că nu găsesc oameni dispuși să muncească pe bani puțini, iar oamenii nu acceptă locuri de muncă pentru că salariile nu justifică efortul. Nu este lene, nu este lipsă de educație, este pur și simplu supraviețuire. Când un român câștigă într-o lună în Vest cât câștigă acasă în trei sau patru, decizia este logică.
Incompetența lui Ilie Bolojan nu constă doar în ce face, ci mai ales în ce refuză să înțeleagă. România nu are o problemă de productivitate, ci de distribuție. Nu are o problemă de muncitori, ci de respect pentru muncă. Atât timp cât liderii politici vor continua să aplice rețete de austeritate într-o economie deja sărăcită, numărul de angajați nu va crește, ci va scădea.
România nu se reconstruiește cu salarii umilitoare și discursuri goale despre eficiență. Se reconstruiește plătind corect munca, investind în industrie reală și punând omul în centrul economiei. Până atunci, „performanța” lui Ilie Bolojan rămâne o etichetă falsă, iar piața muncii, un eșec național asumat prin tăcere.
