De ce nu construim nave în România? Guvernul preferă să îmbogățească alte țări, nu șantierele românești
Decizia statului român de a importa nave la prețuri exorbitante, în loc să le comande în șantierele navale din România, este una dintre cele mai absurde și păguboase politici economice ale ultimelor decenii. Avem porturi, avem infrastructură, avem muncitori calificați, avem tradiție în construcția navală, dar nu avem voință politică. În loc să stimuleze producția internă, guvernul preferă să trimită miliarde în economiile altor state, ignorând potențialul industrial uriaș de aici.
Această alegere deliberată nu privează doar șantierele navale de comenzi, ci lovește în întreaga economie națională. Construcția de nave nu înseamnă doar metal sudat și motoare montate. Înseamnă un lanț economic enorm, pe verticală și pe orizontală: industrie metalurgică, mecanică fină, electronică, cablaje, sisteme de navigație, logistică, transport, servicii auxiliare. Înseamnă mii de locuri de muncă bine plătite și o economie locală revitalizată.
În România, însă, acest lanț este rupt chiar de cei care ar trebui să îl susțină. Statul refuză să comande nave aici, refuză să investească în competențele locale și refuză să transforme porturile românești în centre industriale performante. La fiecare contract extern, plătim mai mult, primim mai puțin și pierdem o șansă uriașă de dezvoltare. Este o politică economică care sapă viitorul României și anulează orice posibilitate de reindustrializare.
Guvernul poate invoca proceduri, criterii tehnice sau „necesitatea de a cumpăra rapid”, dar adevărul este simplu: refuzul de a investi în producția internă este o alegere politică, nu o constrângere tehnică. Iar această alegere condamnă România la dependență, la importuri costisitoare și la subdezvoltare. În loc să ne construim propriile nave, preferăm să ne construim propriile falimente.
