Politică

David Popovici, arată din nou spre clasa politică: Sper să se țină de cuvânt!

Înotătorul David Popovici a declarat, vineri, la evenimentul în care medaliaţii olimpici de la Paris au fost premiaţi cu maşini de fundaţia fostului tenisman Ion Ţiriac, că şi-ar dori să vadă cât mai mulţi oameni de afaceri români susţinând sportul românesc.

„Am venit aici doi oameni cu o singură maşină, iar acum suntem tot doi oameni, dar cu trei maşini. Aşa că va fi o provocare să le ducem acasă. Dar e bine, nu mă vait. Apreciez foarte mult iniţiativa domnului Ţiriac şi a fundaţiei dânsului de a susţine sportul românesc. Şi mi-aş dori să văd cât mai mulţi oameni de afaceri români susţinând sportul românesc, fiecare cum poate, cum îşi doreşte”, a spus Popovici, care a primit câte un automobil pentru fiecare dintre cele două medalii cucerite la Jocurile Olimpice de la Paris.

El a menţionat că îi este greu să se detaşeze de presiunea competiţiei şi că acum învaţă să se relaxeze.

„Greu am reuşit să mă detaşez, pentru că au fost atât de multe zile, luni, ani în pregătirea acestor Jocuri şi într-un minut şi 44 de secunde brusc s-au încheiat. A fost atât de multă presiune, atât de mult stres, atât de multă sudoare, sânge, lacrimi şi brusc în trei-patru zile s-a încheiat totul. Aşa că acum trebuie să învăţ să mă adaptez, să învăţ să mă relaxez, asta e problema mea şi a tuturor sportivilor de aici pentru că fiecare a trecut prin acelaşi lucruri”, a explicat înotătorul.

„Acum că am terminat cu Jocurile Olimpice şi am încheiat atât de bine pot să fac toate lucrurile pe care nu le făceam înainte. Am timp să ies mai mult cu bicicleta, să citesc mai mult, să merg la înot fără vreun program, pur şi simplu să mă relaxez. Chiar e o provocare pentru mine, pentru că eu nu ştiu să fac ceva fără program. Deci trebuie să învăţ să mă relaxez, să ies puţin din bula aceasta a înotului şi a performanţei de top”, a adăugat David Popovici.

Întrebat dacă odată cu trecerea timpului se teme că mesajul său de la finalul Jocurilor Olimpice de la Paris, prin care solicita conducătorilor ţării investiţii mai mari în sport, se va stinge, Popovici a răspuns: „Bineînţeles că mă tem. Eu sunt tânăr, nu am prea multă experienţă de viaţă, însă sunt conştient că este o problemă reală. Mi-aş dori să se ţină de cuvânt (n.r. – conducătorii), să se vină cu o strategie naţională concretă îndreptată către sport, să fie mai mulţi bani îndreptaţi către sport, pentru că mesajul pe care l-am tot repetat este foarte important”.

Sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Paris au primit, vineri, autoturisme personalizate de la omul de afaceri Ion Ţiriac, în cadrul unui eveniment organizat la Ţiriac Collection din Otopeni. Printre medaliaţii olimpici care au primit maşini din partea omului de afaceri s-a aflat şi gimnasta Sabrina Maneca-Voinea, clasată pe locul 4 în finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris.

Maşinile primite de sportivi sunt marca Hyundai Ioniq 5 şi au numerele de înmatriculare personalizate cu numele acestora, pe uşi fiind inscripţionate performanţele lor.

Sportivii care au câştigat două medalii olimpice la Paris au primit două autoturisme din partea lui Ion Ţiriac.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button