Darius Vâlcov, condamnat la șase ani și șase luni de închisoare pentru corupție

Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare pentru corupție. Este vorba despre fapte săvârșite în calitate de primar al municipiului Slatina, înainte de a ajunge membru al Senatului și apoi ministru.
Condamnarea pronunțată de magistrați de tribunalul Dolj este în primă instanță și poate fi contestată.
Totodată, potrivit minutei, s-a dispus confiscarea sumei de 4.296.270 lei de la inculpat și menținerea măsurilor asiguratorii instituite prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
Decizia Tribunalului Dolj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Avocații lui Darius Vâlcov au declarat că vor contesta decizia Tribunalului Dolj.
În dosarul care a fost înregistrat în 2018 la Tribunalul Dolj, fostul ministru și fost consilier al fostului premier Viorica Dăncilă a fost acuzat de luare de mită și trafic de influență.
Potrivit rechizitoriului, în 2012, Vâlcov, în calitate de primar al Slatinei, i-ar fi cerut unui om de afaceri 10% din sumele încasate de firma sa de la primărie. Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina.
De asemenea, Vâlcov ar fi primit în 2013, în mai multe tranşe de la respectiva firmă, peste 2 milioane de lei, astfel încât omul de afaceri să nu nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.
În această manieră, Vâlcov ar fi procedat şi în alte două cazuri.
„Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei”, a precizat DNA la momentul trimiterii în judecată.
Darius Valcov mai are o condamnare, pronunțată de Înalta Curte, în faza de fond, la 8 ani de închisoare pentru corupție.
Judecata apelului în acest caz a fost suspendată, după ce Completul de 5 judecători de la Înalta Curte a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cazul deciziei CCR privind completurile specializate.
Pe 3 iulie 2019, Curtea Constituțională a stabilit că există un conflict între Parlament și ÎCCJ și a anunțat că vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluţionate în prima instanţă înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive.
Sursa: www.digi24.ro
- Studiu – Cea mai mare spaimă a românilor din diaspora: 4 din 10 trăiesc cu teroarea că familiile din țară depind total de banii lor
Distanța nu îi desprinde pe românii plecați în străinătate de responsabilitățile față de cei rămași acasă. Patru din zece români din diaspora spun că se tem că familia din România ar depinde de sprijinul lor financiar dacă ar apărea un eveniment grav, arată un studiu realizat în rândul românilor stabiliți în străinătate. Legătura cu România … - Sorin Grindeanu rupe tăcerea: „Mă așteptam joi să fiu desemnat premier!”
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat vineri, 25 septembrie, că se aștepta ca el să fie desemnat de Nicușor Dan, după ce ultima dată nominalizarea a venit tot din partea partidelor de dreapta, relatează Mediafax. Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat vineri, 25 septembrie, într-o conferință de presă susținută la Caraș-Severin, că se aștepta ca … - Se schimbă regulile pentru alegeri! AEP anunță un nou Cod Electoral
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a afirmat că AEP îşi doreşte realizarea unui Cod electoral care să aibă o parte generală, cu reguli care să se aplice pentru toate tipurile de scrutin şi a menţionat că în prezent birourile electorale au componenţe diferite: cinci, şapte sau nouă membri în funcţie de tipul de … - „Omul lui Bolojan” încasează 59.000 de lei pe lună din energie, dar PNL îi ascunde afilierea pe platforma Oanei Gheorghiu!
Noua platformă a Guvernului privind conducerile companiilor de stat scoate la iveală un caz care ridică semne de întrebare chiar în privința transparenței politice pe care proiectul își propune să o asigure. Adrian George Foghiș, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, membru PNL și prezentat în repetate rânduri în presa centrală și locală drept … - Alertă maximă pentru părinți! „Jocul morții” care a ucis 82 de copii în SUA face ravagii în școlile din România! Medicii avertizează: „O singură încercare le poate fi fatală!”
O provocare extrem de periculoasă răspândită pe rețelele sociale a ajuns și printre elevii din România, după ce în Statele Unite 82 de decese în rândul tinerilor au fost asociate cu acest joc. Copiii încearcă să își provoace pierderea cunoștinței, expunându-se unor consecințe care pot merge până la leziuni cerebrale severe și stop cardiorespirator. Specialiștii …




