JUSTIȚIE

Darius Vâlcov a rămas ‘tablou’ în spatele gratiilor: Operele sale, de zeci de mii de euro, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, sunt scoase la licitație

O serie de opere de artă valoroase, provenite dintr-o colecție asociată cu un celebru dosar de corupție, vor fi scoase la vânzare pe piața liberă în cadrul unei licitații organizate în București. Este vorba despre o parte a colecției fostului ministrul de Finanțe Darius Vâlcov.

Evenimentul are loc marți, 17 februarie 2026, începând cu ora 18:00, la Palatul Cesianu-Racoviță, și cuprinde un total de 34 de loturi.

ANAF are de recuperat prejudiciul de 1,2 mil. euro

Lucrările scoase la vânzare fac obiectul unor măsuri de executare silită, ca urmare a condamnării definitive a lui Darius Vâlcov. Aceste demersuri fac parte din strategia statului de recuperare a prejudiciilor stabilite de instanță. Colecția a devenit cunoscută publicului larg în momentul în care anchetatorii au descoperit opere de artă ascunse în locații neobișnuite, transformând cazul într-unul emblematic pentru legătura dintre corupție și patrimoniul artistic.

La percheziţiile de amploare, făcute acum 10 ani, anchetatorii au ridicat peste 100 de opere de artă, semnate de nume mari – Pablo Piccasso, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Corneliu Baba sau Nicolae Grigorescu. Potrivit unor surse, fostul ministru intenționa să deschidă o galerie de artă.

Care sunt cele mai valoroase opere

Printre cele mai valoroase opere din colecție se numără un desen original de Pablo Picasso, intitulat „Scenă de coridă” (1959). Realizat în tuș pe hârtie, semnat și dedicat, acesta este considerat primul desen original al artistului (excluzând gravurile) oferit vreodată la o licitație în România. Prețul de pornire stabilit este de aproximativ 8.000 de euro.

Licitația include și două lucrări semnate de Nicolae Grigorescu, având ca temă „Carul cu boi”. Acestea au prețuri de pornire de 40.000, respectiv 50.000 de euro. De asemenea, este expusă o pictură a lui Victor Brauner, reprezentant important al avangardei, cu un preț de pornire de circa 50.000 de euro.

Organizată de Artmark, licitația este precedată de o expoziție deschisă publicului, care permite evaluarea directă a operelor într-un cadru muzeal. Vizitarea este posibilă în următoarele intervale la Palatul Cesianu-Racoviță din București:

16 ianuarie – 16 februarie: între orele 10:00 și 20:00.

17 februarie: între orele 10:00 și 18:00.

Vernisaj programat la Craiova

Pentru a crește vizibilitatea evenimentului, organizatorii au programat și un vernisaj la Craiova, în zilele de 5 și 6 februarie 2026, la Restaurant Epoca Agape (str. Alexandru Macedonski nr. 51). Această etapă are scopul de a atrage colecționari din afara Capitalei, subliniind interesul național pentru colecția Darius Vâlcov.

Dincolo de valoarea artistică, licitația are o dublă semnificație. Pe de o parte, sumele obținute contribuie la recuperarea prejudiciilor stabilite de instanță, transformând un capitol controversat într-un proces concret de reparare financiară. Pe de altă parte, evenimentul ridică întrebări despre modul în care piața de artă reușește să reintegreze opere provenite din astfel de contexte, separând creația artistică de istoria deținătorilor anteriori.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button