UE propune oprirea schimbării sezoniere a orei

Comitetul de Turism şi Transporturi al UE propune oprirea schimbării sezoniere a orei, ceea ce nu ar modifica dreptul ţărilor UE de a decide cu privire la ora lor standard, conform News European Parliament.
Pentru ţările care decid să își păstreze definitiv ora de vară, ultima schimbare a ceasului va fi duminică din martie 2021.
Statele membre care preferă să îşi păstreze ora standard, cunoscută şi sub numele de „ora de iarnă”, schimbă ceasurile pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.
Pentru a proteja piaţa unică, Comisia Europeană va analiza propunerile de fus orar ale statelor. Astfel, țările UE vot trebui să stabilească şi să comunice între ele toate modificările pe care le fac și să se asigure că aplicarea orei de vară în unele ţări şi a orei de iarnă în altele nu perturbă funcţionarea pieţei interne.
CE a organizat o consultare publică în vara anului 2018, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri, din care 84% erau în favoarea întreruperii modificărilor semestriale ale ceasului, în timp ce 16% doreau să le păstreze.
UE a unificat pentru prima dată aranjamentele referitoare la ora de vară în 1980, pentru a asigura o abordare armonizată a schimbării orei pe piaţa unică, deoarece până atunci, practicile şi programele naţionale de oră de vară erau divergente.
Directiva actuală privind orele de vară impune ca ţările UE să treacă la ora de vară în ultima duminică din martie şi să revină la ora standard în ultima duminică din octombrie.
Sursa: Știrile TVR
- Prețuri plafonate la carburanți în Polonia / Șoferii din țările vecine vin să alimenteze mai ieftin
Măsurile adoptate de guvernul de la Varșovia privind prețurile plafonate la carburanți în Polonia au început să producă efecte vizibile în regiune. Potrivit economiștilor de la PKO Bank Polski SA, tot mai mulți șoferi din statele vecine traversează frontiera pentru a alimenta la benzinăriile poloneze, unde combustibilul este considerabil mai ieftin decât în alte țări … - Caz rar în România: Pacientă condamnată după ce a dat bani unui medic neurochirurg. DNA anchetează un dosar uriaș de mită de la Bagdasar-Arseni
O pacientă care a oferit 1.000 de lei unui medic neurochirurg de la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București a fost condamnată de Tribunalul București pentru dare de mită. Cazul apare în contextul uneia dintre cele mai mari anchete DNA privind presupuse fapte de corupție din sistemul medical, anchetă în care este vizat profesorul universitar Radu … - Fostul reprezentant AUR în CA al Radio România îi ia apărarea lui Demeter Andras: A apărat interesul național! Cineva a scos intenționat înregistrarea din arhiva CA
O nouă interpretare apare în scandalul care a dus la demisia ministrului interimar al Culturii, Demeter András István. Sorin Faur, fost reprezentant al AUR în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, afirmă că afirmațiile lui Demeter au fost rupte din context și că, în realitate, acesta ar fi relatat ironic o discuție mai … - Demeter Andras a demisionat din funcția de ministru al Culturii: „Un gest necesar”
Demeter Andras a anunțat, luni, că a demisionat din funcția de ministru al Culturii, precizând că era „un gest necesar”. „Niciodată nu m-am lipit/agățat de scaun. Când am simțit că este mai corect am renunțat la mandatul de director de teatru, de președinte al radioului și procedez astfel și acum, cand imi depun mandatul de … - Administrația Prezidențială a semnat un contract de ”consultanță strategică” și asistență în relațiile cu SUA, în valoare de maximum 565.000 de dolari pe lună
Administrația Prezidențială a anunțat luni că a încheiat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul SUA, ce vizează printre altele creșterea capacității de apărare și de descurajare a României, atragerea de investiții cu impact semnificativ, integrarea în structuri internaționale importante, libera circulație a cetățenilor, combaterea traficului de persoane și …



