Daniel Gheorghe: Niciodată PNL nu a fost mai jos decât este acum, însă personal sunt sigur că încă este loc și de mai rău de atât

Distribuie acest articol!

Deputatul PNL Daniel Gheorghe deplânge starea în care a ajuns Partidul Național Liberal. El susține că niciodată PNL nu a fost mai jos decât este acum.

„Trăim niște timpuri de maximă rătăcire în care nu mai este nimic de spus și în care orice este posibil; criza dura pe care o traversam va lăsa urme adânci în sufletul tot mai tulburat al unei Românii încercate cumplit de pandemie. Ma uit cum unii își schimbă radical punctele de vedere de la o lună la alta și cum joacă alba-neagra cu un nume care a scris istorie în România: PNL!

Niciodată PNL nu a fost mai jos decât este acum, însă personal sunt sigur că încă este loc și de mai rău de atât. România trece printr-un dezastru sanitar iar alții vorbesc de modificarea Constituției, poate cu ocazia asta nu doar că se va trece la republică parlamentară, ci poate că desființam definitiv funcția de președinte al României și putem decreta faptul că toată puterea revine președinților de organizații județene de partid!

În România este nevoie mai mult ca niciodată de revenirea la valorile fondatoare ale Națiunii noastre, la Credință în Dumnezeu și la respectul pentru ordinea naturală și autoritatea morală legitimă!”, a precizat Daniel Gheorghe, pe pagina sa de socializare.

Modificarea Constituției a fost adusă în dezbatere de PSD.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: