Prima ţară europeană care îşi mută ambasada din Israel la Ierusalim

Serbia este prima ţară europeană care îşi va muta ambasada în Israel din Tel Aviv la Ierusalim. Mişcarea va avea loc până la finalul lui iulie 2021 şi este o lovitură dată de Trump înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.
Anunţul mutării ambasadei a venit după un summit la Casa Albă, la care au participat preşedintele Serbiei şi premierul din Kosovo. În plus, Kosovo şi Israel s-au recunoscut reciproc, iar Kosovo a devenit primul stat majoritar musulman care va avea o misiune diplomatică în Ierusalim.
În martie 2019, Viorica Dăncilă anunţa, pe tărâm american, aceeaşi decizie.
Ierusalimul este disputat de zeci de ani. Oraşul e considerat de israelieni capitala nedivizată a ţării lor, în timp ce palestinienii revendică partea de est drept capitală a viitorului lor stat. Misiunile diplomatice ale ţărilor străine sunt în Tel Aviv, o tradiţie ruptă de Donald Trump acum trei aproape trei ani, când a mutat ambasada SUA în Ierusalim.
„Este o măsură amânată prea mult timp, care va avansa procesul de pace şi care va aduce o înţelegere de durată”, declara şi Donald Trump pe 6 decembrie 2017.
Conflictul dintre israelieni şi palestinieni a făcut ca foarte puţine ţări arabe să recunoască statul evreu. Emiratele Arabe Unite sunt ultimele intrate pe această listă extrem de scurtă. Luni, a avut loc primul zbor direct între Tel Aviv şi Abu Dhabi. Şi această înţelegere a fost posibilă tot cu intervenţia lui Trump, care a punctat la capitolul relaţii externe.
Sursa: Ziarul Financiarul
- Lia și Liana sunt pupilele lui Dragnea
Ascensiunea Liei Savonea și a Lianei Arsenie în vârful justiției românești nu poate fi privită ca o simplă coincidență profesională. Este rezultatul unui mecanism construit în anii de maximă putere ai lui Liviu Dragnea, perioadă în care justiția a fost remodelată nu pentru independență, ci pentru control. Lia Savonea s-a afirmat ca figură centrală în … - Câți militari europeni si români au murit în Irak și Afganistan ca să-i apere pe cetățenii americani de teroriști după atentatele din 11 septembrie 2001
882 de militari europeni din Regatul Unit, Germania, Franța, Italia și Danemarca au murit în timpul operațiunilor aliate din Irak și Afganistan. 37 de militari români și-au pierdut viața și 200 au fost răniți în aceste teatre de operații. Militarii europeni au suferit pierderi semnificative în Irak și Afganistan, Regatul Unit, Germania, Franța și Italia … - Strada e furioasă! „Magistraţii care fură pregătesc o dictatură”, „Demisia, Savonea”, „Jos Predoiu”
Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei, unde manifestanţii au scandat lozinci împotriva preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea, şi a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Jandarmii au stabilit iniţial un perimetru de desfăşurare a protestului, dar, ca urmare a creşterii numărului de participanţi, spaţiul a … - Protest cu zeci de mii de oameni la Budapesta. Acuzații la adresa guvernului Viktor Orban pentru că a protejat pedofilii din centrele instituționalizate
Zeci de mii de persoane au protestat în cadrul unei manifestații convocate de liderul opoziției, sâmbătă, la Budapesta, cerând demisia premierului Viktor Orban, pe care îl acuză că nu a acționat în privința acuzațiilor de abuz asupra copiilor instituționalizați din Ungaria, transmite AFP. De când a revenit la putere în 2010, premierul naționalist al Ungariei … - VIDEO: Procurorul șef DNA l-a scăpat de pușcărie pe Ion Mocioalcă. Achitare direct din ordinul lui Voineag
O nouă furtună publică lovește Direcția Națională Anticorupție, după ce dosarul în care era vizat fostul politician Ion Mocioalcă s-a încheiat cu o achitare care ridică numeroase semne de întrebare. Decizia a declanșat reacții dure din partea societății civile și a unor magistrați, care vorbesc deschis despre o intervenție de la vârful instituției și despre …