Daniel David: ,,Fetița mea îmi reproșează că sunt ministrul epuizației naționale.”

Ministrul Educației Daniel David a declarat pentru Dilema:
,,Unele critici și chiar atacuri sînt, omenește, de înțeles. Altele, însă, sînt incorecte fie pentru că lovesc la nivel personal, fie pentru că presupun riscul destabilizării sistemului de educație sau chiar al țării. Vreau să cer scuze familiei mele și colaboratorilor mei pentru că s-au trezit prinși pe nedrept în acest context. Și le mulțumesc totodată pentru că, deși expuși fără voia lor și fără vreo culpă, nu mi-au reproșat direct nimic. Ca o notă personală, simt un ușor gust amar în urma unor reacții venite din partea unor colaboratori sau cunoscuți, a unor instituții sau organizații pe care le apreciam. Probabil că nu înțeleg contextul grav în care se află țara.
Aș fi mai mult decît trist dacă l-au înțeles și au reacționat astfel. Nu și-au refuzat ieșirea publică și au avansat propuneri de salvare populiste și nerealizabile în actualele condiții. Unii chiar au invocat forțat literatura științifică pentru a mă critica sau pentru a-mi ataca decizii pe care ei înșiși le-au susținut cîndva. Înțeleg că nu au fost alături de mine, pentru că este greu cînd ești ministru și este absolut normal să fii monitorizat. Dar mă așteptam să-mi spună direct ce aveau să-mi spună sau să aibă critici publice constructive, nu să deschidă noi controverse, cînd deja, firesc aș zice, oamenii Educației erau tensionați de măsurile pe care eram obligați, ca guvern, să le luăm.
Chiar dacă aceste măsuri sînt mai greu de explicat oamenilor din Educație, așa cum am mai spus, ele au fost luate tocmai în beneficiul lor, anume pentru asigurarea salariilor și burselor, dar și în beneficiul întregului sistem de educație-cercetare, evitîndu-se blocarea acestuia. Ca ministru, nu le-am putut răspunde.
Aș fi amplificat controversele dacă aș fi răspuns și puteau apărea situații riscante inclusiv în procesul de evaluare a țării – la ECOFIN (iulie), S&P (iulie), Fitch (august). Am trăit un amestec de frustrare rațională și dezamăgire pentru că nu am putut să răspund acestor atacuri. Dar va veni momentul potrivit pentru aceste răspunsuri colegiale.”
Întrebat despre așteptările pe care le are de la școala de stat la care fiica sa învață, ministrul a afirmat:
,,Sînt școli și școli, cu lumini și umbre, cu discrepanțe între ele, parte a unei rețele școlare care este pe alocuri nesănătos fragmentată. Ca ministru, mă preocupă întregul sistem și avem mult de lucru. Ca părinte sînt însă, în general, mulțumit de școala unde studiază fetița mea și de aceea nu am integrat-o în sistemul privat. Chiar dacă, adesea, confruntîndu-se cu un curriculum încărcat și teme multe, fetița mea îmi reproșează, mai în glumă, mai în serios, că sînt ministrul epuizației naționale”.Daniel David: ,,Fetița mea îmi reproșează că sunt ministrul epuizației naționale.”