SocialȘtirile 60m.RO

Metrorex anunță măsuri noi pentru prevenirea aglomerației

Metrorex vine cu noi măsuri pentru a preîntâmpina supraaglomerarea pe peroane, în vederea limitării riscului de răspândire a coronavirusului. Călătorii vor fi în permanență avertizați să păstreze distanța și se va limita, după caz, accesul în staţiile de metrou, când situația o impune. 

Măsurile se vor aplica de marți, 20 octombrie, și au drept scop prevenirea supraaglomerărilor, în vederea limitării riscului de răspândire a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 pe parcursul călătoriei cu metroul.

Conform unui comunicat de presă al societăţii de transport, personalul Metrorex cu atribuţii în supravegherea accesului în staţii, personalul de conducere a trenului, precum şi alt personal Metrorex vor avea sarcini directe de urmărire a nivelului de aglomerare a staţiilor. Astfel, pentru evitarea situaţiilor de supraaglomerare, călătorii vor fi îndrumaţi în vederea păstrării distanţei fizice.

De asemenea, în vederea luării de măsuri operative, posibilele situaţii de aglomerare vor fi raportate de către personalul Metrorex factorilor de decizie din cadrul societăţii şi Poliţiei Metrou.

În plus, personalul Metrorex va avea sarcini de îndrumare şi informare a publicului călător prin staţiile de sonorizare despre situaţiile de aglomerare apărute şi de atenţionare a acestuia privind obligativitatea de a păstra distanţarea şi de a purta corect masca de protecţie. Totodată, în sprijinul publicului călător, în vederea îndrumării şi limitării situaţiilor de supraaglomerare, acţionează şi cadre ale Poliţiei Metrou, alte forţe de ordine publică şi personal al firmelor de pază ce efectuează serviciul în metrou.

Potrivit sursei citate, în cazul în care apar situaţii ce implică urgenţe medicale în trenurile de metrou, „personalul medical ce efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite”, iar „personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex vor asigura protecţia zonei de intervenţie”.

Începând cu data de 20 octombrie, personalul de pază, susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor limita, după caz, accesul publicului călător în staţiile de metrou, pentru evitarea supraaglomerării.

La rândul său, personalul Metrorex va sprijini Poliţia Metrou, ce asigură acţiuni de patrulare în staţiile de metrou şi intervenţii punctuale împreună cu Jandarmeria, ISU şi alte organe de ordine publică abilitate, în funcţie de situaţia din teren, notează Metrorex.

Sursa: Agerpres

  • Viitorul stadion Dinamo se va numi „Mircea Lucescu”. Anunț oficial la Arena Națională
    Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a făcut anunțul joi, când i-a adus joi un ultim omagiu antrenorului Mircea Lucescu, care s-a stins din viață marți, la 80 de ani. Prezent la Arena Națională, ministrul Cătălin Predoiu s-a recules la catafalcul lui Mircea Lucescu și a transmis personal condoleanțe familiei marelui antrenor, potrivit Agerpres.  „Exprimăm respectul pentru omul, …
  • Ultima zi în care oamenii pot să-i aducă un ultim omagiu lui Mircea Lucescu la Arena Națională
    Sicriul lui Mircea Lucescu este depus și joi la Arena Națională din București. Oamenii pot să-i aducă un ultim omagiu legendarului antrenor în incinta celui mare mare stadion din România. La Arena Națională și-au făcut apariția și Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, dar și Daniel Pancu. Fost internațional român, Pancu a …
  • Ministerul Energiei, capturat de o gașcă infracțională: legăturile dintre Ivan, Bușoi, Poșa și Nițulescu
    Gașca din Ministerul Energiei – Bogdan Gruia Ivan, Cristian-Silviu Bușoi, Marius Viorel Poșa și Casian Nițulescu – conturează imaginea unei rețele de influență transpartinice care pare să fi pus stăpânire pe unul dintre cele mai strategice ministere ale statului român.Dincolo de declarațiile politice și de rivalitatea oficială dintre PSD și PNL, în interiorul Ministerului Energiei …
  • Cazul care a șocat America: ucigașul refugiatei ucrainene, declarat inapt psihic. Trump cerea pedeapsa Capitală
    Un caz de crimă care a stârnit reacții puternice în Statele Unite ia o turnură neașteptată: bărbatul acuzat că a ucis o tânără refugiată ucraineană a fost declarat inapt mintal pentru a fi judecat, potrivit informațiilor transmise de AFP. Decizia vine în contextul unei anchete intens mediatizate și a unei presiuni publice uriașe, inclusiv din partea liderilor politici, care au cerut …
  • Surpriza acestui Paște: românii aleg masiv biserica, nu vacanța
    Paștele continuă să fie perceput de majoritatea românilor în primul rând ca o sărbătoare religioasă, iar participarea la Slujba de Înviere rămâne una dintre cele mai puternice expresii publice ale acestei raportări. Potrivit datelor culese în perioada 1–7 aprilie 2026 în cadrul Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, 75,6% dintre români afirmă că intenționează să meargă …
RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button