Politică

VIDEO Explozii la granița cu România: Atac cu drone asupra portului ucrainean Reni la Dunăre, la câțiva kilometri de Galați

Rusia ar fi atacat portul ucrainean Reni, port aflat la Dunăre, la granița cu România, la doar câțiva kilometri de Galați. Imaginile apărute pe rețelele sociale arată o serie de explozii în cadrul portului Reni, dar și instalațiile de luptă antiaeriană care trag asupra ceea ce par a fi drone kamikaze.

Nu este clar deocamdată care este dimensiunea pagubelor în urma atacurilor, însă este clar că nu toate dronele au fost interceptate de către antiaeriana ucraineană.

Portul ucrainean Reni, esențial pentru transportul mărfurilor pe Dunăre, se afla la circa 13 kilometri în linie dreaptă de Galați.

„Forțele ruse au continuat să terorizeze regiunea Odesa aseară, lansând un atac de aproape patru ore cu drone kamikaze Shahed-136 asupra infrastructurii portuare de pe Dunăre”, a transmis Comandamentului Operațional Sud ucrainean, transmite Ukrinform.

Ucrainenii spun că cel puțin trei drone au fost doborâte de apărarea antiaeriană, însă o alta ar fi reușit să treacă de apărare și să lovească un depozit de cereale, dar nu specifică exact în care port ar fi fost această lovitură.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button