Dan Vilceanu, huiduit la congresul PNL

Distribuie acest articol!

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu (PNL), a avut parte sâmbătă, la Romexpo, de o primire ostilă când a preluat cuvântul la Congres.

„PSD! PSD! PSD! PSD!”, au strigat din sală delegați PNL care îl susțin pe Orban la șefia PNL, în momentul în care Vîlceanu a venit la microfon. Scandările sunt legate de faptul că înainte să ajungă liberal, Vîlceanu a fost PSD-ist. Ministrul a fost și huiduit în același timp. Liberalul a avut o reacție nervoasă la auzul scandărilor.

Vîlceanu și-a început cariera politică la PSD, fiind președinte al tineretului social-democrat la Gorj din 2006 până în 2009.El a trecut apoi la PDL Gorj, unde a avut funcția de secretar executiv în perioada 2011-2012, apoi președinte al PDL Gorj între 2013 și 2015. Odată cu fuziunea cu PNL, Vîlceanu a rămas la șefia filialei liberale până acum.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: