Dan Vîlceanu, fost baron social-democrat, e acum lider PNL

Distribuie acest articol!

Dan Vîlceanu a obţinut 348 de voturi din 350 de voturi exprimate. De asemenea, duminică a fost ales şi noul Birou Politic Judeţean al PNL Gorj. La Conferinţa judeţeană de alegeri interne au luat parte și preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu, ambii candidaţi la funcţia de preşedinte al formaţiunii, la Congresul din septembrie.

”Mă dusei la Gorj şi câştigă Dan Vîlceanu preşedinţia filialei PNL! 348 de voturi din 350. Dan este prietenul şi colegul meu, de când am intrat în Parlament, în 2016! Felicitări! Dane, mulţumesc pentru tot sprijinul tău! Erai în echipa câştigătoare de mult timp! Câştigăm pe 25 septembrie! Câştigăm big time”, a scris Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele filialei din Gorj a PNL, Dan Vîlceanu, a declarat săptămâna trecută, despre necesitatea reformării formaţiunii, el atrăgând atenţia asupra fa forţei politice care a devenit USR PLUS şi care vor fi adversarii liberalilor în alegerile din 2024.

„Trebuie să realizăm că nu mai suntem doar noi şi PSD în lupta asta, în competiţia asta. Au mai apărut şi alte partide, cum e USR. Chiar dacă suntem într- coaliţie, în 2024 vor fi adversarii noştri în campania electorală şi atunci ne trebuie o schimbare, ne trebuie o altă viziune care să îi facă pe oameni să înţeleagă, aşa cum spune Florin Cîţu, că avem nevoie de opt ani de guvernare liberală, să dezvoltăm România. Din păcate, România a rămas în urmă cu reforme absolut necesare”, a afirmat Dan Vîlceanu, în cadrul Conferinţei de alegeri a filialei teritoriale Botoşani a PNL, că USR va fi adversarul PNL la alegerile din 2024.

El a vorbit de necesitatea dezvoltării infrastructurii României, sub guvernare liberală. De asemenea, el a subliniat necesitatea implementării unor reforme a sistemului de pensii şi a sistemului de administraţie.

Vîlceanu a reiterat că actualul premier Florin Cîţu este singurul capabil să reformeze România, dar şi formaţiunea politică pe care îşi propune să o conducă.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: