JUSTIȚIE

Agenți sub acoperire în rețeaua azilelor ilegale din Bihor: Cum se făceau deconturile de benzină în numele persoanelor vulnerabile și le erau luate pensiile

Anchetatori sub acoperire s-au infiltrat în rețeaua lui Viorel Pașca în februarie 2026, după eșecul unor încercări inițiale din toamna anului 2025, arată referatul prin care Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) solicită arestarea preventivă a proprietarului de la azilele ilegale din Bihor.

În una dintre discuțiile premergătoare angajării unei anchetatoare sub acoperire, purtate în prezența numitei „Delia”, Viorel Pașca a stabilit modalitatea de prezentare publică şi juridică a activităţii sale: „Ei nu sunt azil sau casă de bătrâni, ei sunt o organizaţie nonguvernamentală, care funcţionează pe donaţii”.

În cadrul aceleiași discuții, el a menționat că deține în jur de 10 case, în care se aflau la acea vreme circa 380 de persoane.

Anchetatoarea sub acoperire a asistat la redactarea şi semnarea unor cereri întocmite în numele beneficiarilor pentru obţinerea deconturilor de combustibil destinate persoanelor cu handicap.

Pașca spunea „că el nu semnează nimic”

Potrivit DIICOT, Viorel Pașca refuza să semneze direct, spunând „că el nu semnează nimic”. Astfel, în locul pacienților, semnau Ramona-Viorica David, Delia-Mioara Păcală şi alte angajate (precum bucătăreasa).

Pașca le-a transmis „faptul că trebuie să aibă grijă cum semnează, să pară semnătură veridică”, spun procurorii.

Pentru încasarea pensiilor și a indemizațiilor, membrii grupului făceau formalitățile necesare la Primăria Tinca şi Primăria Holod pentru eliberarea cărţilor de identitate provizorii, cu o valabilitate de un an şi stabilirea domiciliului la adresele imobilelor deţinute, se arată în referatul anchetatorilor.

Procurorii acuză o practică administrativă prin care cardurile bancare și cele sociale ale persoanelor din azilele ilegale rămâneau la coordonatori. La perchezițiile judiciare au fost găsite sute de carduri bancare şi carduri sociale păstrate în incintele private ale liderului reţelei, sumele fiind retrase periodic.

DIICOT menționează în referat că, conform interceptărilor, exista inclusiv practica de a reține cardurile și documentele de identitate chiar și atunci când pacienţii părăseau locaţiile de bunăvoie.

Investigația a scos la iveală situații în care pacienţii erau complet lipsiţi de medicaţia necesară.

În una dintre discuțiile interceptate, Manuela-Viorica Manea i-a spus Deliei Mioara Păcală: „Io, io am fost la el… no partea proastă e că nici nu are medicamente”. Ea a menționat, de asemenea, că le-a informat în mod repetat pe alte membre ale grupului (Estera și Ramona), dar că nu au fost luate măsuri.

În plus, potrivit anchetatorilor, administrarea tratamentelor era delegată unor îngrijitoare fără pregătire medicală, care recurgeau adesea la identificarea vizuală a cutiilor de pastile sau la aplicarea unor remedii empirice în caz de urgenţă medicală, evitând să sune la Serviciul de Ambulanță.

Marketing pentru atragerea de donații și sponsorizări

Anchetatorii spun că era pus un accent deosebit pe menținerea unei imagini pozitive pe rețelele sociale pentru atragerea de donații și sponsorizări.

„Asta-i politica noastră să facem poze la fiecare bolnav care ajunge”, a spus Viorel Pașca, în una dintre discuțiile cu investigatoarea sub acoperire. Conform cercetărilor, imaginile erau folosite ca instrument de marketing social, chiar dacă proprietarul azilelor susținea că acestea sunt făcute pentru că „trebuie să le aibă la dosar”.

Procurorii cer arestarea preventivă a lui Viorel Pașca

Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă, este acuzat de anchetatori de exploatarea a sute de persoane persoane vulnerabile. Conform autorităților, gruparea condusă de bărbat a obţinut de pe urma oamenilor sume imense de bani din donaţii, pensii, indemnizaţii şi alte ajutoare şi beneficii sociale. Avocatul lui Pașca susține că acesta este „categoric nevinovat”.

Miercuri, Pașca a fost reținut pentru 24 de ore, iar procurorii cer instanței să fie arestat preventiv, alături de alți inculpați din dosar.

Procurorii vorbesc despre o grupare care s-a creat în anul 2020, formată din patru suspecți și sprijinită de alți șapte, care s-a ocupat cu exploatarea unor persoane vulnerabile.

„Sub aparența furnizării unor servicii sociale, medicale, de îngrijire și protecție, disimulate prin folosirea ca paravan a unei asociații umanitare și de caritate, gruparea de criminalitate organizată ar fi indus în eroare donatori, aparținători și alte persoane interesate de oferirea serviciilor de îngrijire, pentru a obține importante sume de bani din donații, sponsorizări, contribuții, dar și pensii, indemnizații de handicap, beneficii sociale, ajutoare pentru combustibil, ajutoare de înmormântare, precum și alte venituri ori prestații sociale cuvenite victimelor”, potrivit Poliției Române.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button