Vela promite înfiinţarea Poliţiei Animalelor

Poliția Animalelor ar putea fi un departament în cadrul structurii de Ordine Publică, a declarat, sâmbătă, ministrul de Interne, Marcel Vela, care a precizat că aici ar putea lucra specialiști în domeniul penal, dar și în domeniul veterinar.
Marcel Vela a declarat, sâmbătă, la Digi 24, că în proiectul de reformă al Ministerului Afacerilor Interne este cuprinsă și înființarea unui departament de Poliție a Animalelor.
„Departamentul, așa cum am vorbit în ultima perioadă, este necesar și chiar vital pentru o societate normală. Proiectul va fi analizat în perioada următoare, inclusiv cu ONG-uri din zona Protecției Animalelor. O să facem un grup de lucru. Așa cum, de exemplu, la jandarmerie avem medicii veterinari, care intervin în zonă evenimentelor, atacurilor asupra animalelor sălbatice, și Poliție, la Ordine Publică, la acest departament, putem să abordăm, din punctul meu de vedere, cu polițiști cu specialitate și în zona penală, dar și în zona veterinară”, a spus Marcel Vela.
Ministrul a precizat că discuțiile asupra reorganizării și restructurării Ministerului Afacerilor Interne au început în luna decembrie a anului trecut, însă s-au suspendat din cauza evenimentelor generate de coronavirus. Acestea se vor relua în a doua parte a lunii iunie și în luna iulie.
Sursa: www.dcnews.ro
- Corupție! Firma fondată de ministrul Dragoș Pîslaru, contracte de 4,6 milioane de lei cu ministerul pe care îl conduce
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a atribuit, în cursul anului 2025, două contracte de consultanță în valoare totală de aproximativ 4,6 milioane de lei unei companii fondate și administrate în trecut de actualul ministru al instituției, Dragoș Pîslaru. Este vorba despre firma Civitta Strategy & Consulting, care a obținut aceste contracte în a doua … - Menținerea Dianei Buzoianu la ministerul Mediului, un abuz girat de Ilie Bolojan
Refuzul de a o demite pe Diana Buzoianu din funcția de ministru al Mediului, în ciuda adoptării unei moțiuni simple în Senat, arată disprețul total al actualei puteri față de controlul parlamentar și față de cetățeni. Decizia de a o menține în funcție, asumată politic de USR și girată de Ilie Bolojan, transformă votul Senatului … - Țara e paralizată de mafie la cel mai înalt nivel. Nu se schimbă nimic
România pare blocată într-un cerc vicios din care nu mai reușește să iasă. Indiferent de alegeri, de schimbările de guverne sau de promisiunile repetate de reformă, realitatea rămâne aceeași: statul este capturat de rețele de interese care funcționează ca o mafie instituționalizată. Puterea reală nu se află în mâinile cetățenilor sau ale instituțiilor alese democratic, … - Alegerile sunt doar un circ. Votul cetățenilor e irelevant
În România, alegerile au ajuns să semene tot mai mult cu un exercițiu de imagine, nu cu un mecanism real de schimbare. Campaniile sunt zgomotoase, promisiunile grandioase, iar discursurile abundă în lozinci despre reformă și „voința poporului”. După închiderea urnelor însă, realitatea rămâne neschimbată: la putere ajung, aproape fără excepție, aceiași oameni sau aceleași rețele … - Bolojan a pus biruri doar oamenilor săraci. Oamenii sistemului, de neatins
Politica fiscală promovată sub conducerea lui Ilie Bolojan confirmă o realitate tot mai evidentă: povara este aruncată exclusiv pe umerii celor vulnerabili, în timp ce rețelele de putere rămân protejate. În numele „disciplinei bugetare” și al „responsabilității”, guvernarea a ales soluția cea mai comodă și mai nedreaptă, taxe, tăieri și constrângeri pentru cei care oricum …