Dan Dungaciu: În Afganistan, China vrea să devină America Asiei!

Distribuie acest articol!

Presa occidentală, inclusiv cea românească, se provincializează. Este occidentalo-centrică, deci limitată, căci lumea noastră, a Vestului, se micșorează, strategic, pe zi ce trece. De aici și abordările legate de Afganistan și ce se petrece acolo, cu speculații abundent făcute dinspre Vest, cu interogații legate, naiv, de dușmanii pe care îi știm – când și cum invadează Rusia Afganistanul? (!) -, ca și cum geografia strategică a Asiei este (tot) irelevantă, inertă și secundă.

Și asta e o capcană. Căci ce se petrece acum acolo este fără precedent, iar ecuația afgană, dincolo de dramaticele episoade cu retragerea ratată și neprofesionistă în urma pierderii păcii (aici și aici), se va rescrie, sub ochii noștri, pe cu totul alte coordonate.

Scopul acestui material este să avertizeze că al doilea episod al bătăliei pentru Afganistan va fi incomparabil mai relevant strategic decât primul, căci va avea față în față Occidentul și Asia, America și China. Occidentul condus de America a pierdut o bătălie, nu războiul, cu efecte de imagine în toată lumea – își mai poate permite să o piardă și pe a doua?

Ce s-a întâmplat acolo? Retragerea nu e același lucru cu realizarea ei

Două clarificări necesare la început.

Prim chestiune ține de confuzia dintre retragerea din Afganistan și a realizării retragerii. Căci cine o critică pe a doua nu înseamnă, în niciun caz, că nu este de acord cu cea dintâi. Iar cine o susține pe prima, nu este obligatoriu de acord cu cea de-a doua.

Încă odată: problema nu este dacă retragerea a fost legitimă și necesară –  a fost!, trei președinți americani, la rând, au clamat-o, și devenise evident de mult că America nu mai avea ce căuta acolo – ci a modului în care a fost îndeplinită. Eșecul acestei operațiuni, cu efecte externe și interne serioase pentru Statele Unite – mai ales cele interne, politico-electorale, căci în acest moment și CNN și Fox News vorbesc pe aceeași voce apropo de performanța administrației Biden! – nu poate fi pus automat în contul deciziei de retragere.

Șocul a fost amplificat de crearea în percepția publică a ideii că administrația Trump era – ni s-a tot „explicat” – neprofesionistă, inconsecventă și lipsită de discernământ (mai ales) în politica externă. Pe când noua administrație a adus la butoane oameni maturi, profesioniști, crema diplomației și a gândirii strategice americane. Și tocmai această administrație a oferit episodul acestei retrageri ratate cu efecte, încă, greu de măsurat la nivelul percepției față de administrația Biden.

A nu se confunda însă gestul unei administrații cu armata americană care, în ciuda acestei evidente perturbări de imagine, rămâne în picioare și tot cea mai puternică de pe glob, iar America –  aliatul principal, indispensabil, pe care europenii, în general, și românii, în special, îl au în acest moment.

Nu toată lumea vrea să fie Occident!

Foto: Prima promoție de femei ofițeri de armată absolvă Școala militară la Kabul în 2010. Sursa: Washington Post.

Al doilea lucru care trebuie clarificat este că eșecul în Afganistan a fost pierderea păcii, nu a războiului. America și NATO au câștigat războiul, au învins regimul taliban, alături de aliați, inclusiv cei români, Articolul V din Tratatul alianței a fost activat cu succes. Doar că, după victoria militară, nu a mai urmat și o câștigare a păcii. Căci, împotriva unor declarații politice, s-a dorit cu ardoare și câștigarea acesteia. Însă ideea naivă că poți transforma lumea după chipul și asemănarea ta – adică să faci din Afganistan, urgent, un „Vest” în miniatură, cu alegeri și cote pentru femei, inclusiv cu Master de „gender studies” la Kabul! – a sucombat fără șanse. Pacea, deci, nu războiul, s-a ratat.

Dacă operațiunea din Afganistan era strict militară și de pedepsire, trupele ar fi trebuie să plece după demantelarea regimului și după ce s-a aflat că Bin Laden nu mai este în Afganistan. Dar nu au plecat, și a urmat apoi, în ciuda faptului că trei președinți americani au declinat asta, un proces de „nation building” mai degrabă confuz, lăsat la jumătatea drumului, costisitor și complicat, în care instituțiile americane s-au intersectat ineficient, iar rezultatul a fost cel pe care l-am văzut.

Să ne reamintim pe scurt. America a intrat în război după dramaticul 9/11. Președintele Bush a promis, după un an, în 2002, că America va reconstrui Afganistanul, „în cea mai bună tradiție a lui George Marshall”, iar Barack Obama, pe atunci senator, cerea americanilor „să aibă în minte lecțiile lui Marshall” când se gândesc la Afganistan. A ieșit altfel…

Într-un serial faimos publicat în 2019 în Washington Post sub denumirea de „Built to fail. Despite vows the U.S. wouldnʹt get mired in ʹnation-buildingʹ, itʹs wasted billions doing just that” (Construită pentru a eșua. În ciuda jurămintelor că America nu se va înfunda în „construție națională”, miliarde sunt irosite tocmai pentru așa ceva), se arată că, din 2001, Washingtonul a cheltuit pe „construcție-națională” în Afganistan mai mult decât în orice altă țară, respectiv circa 133 de miliarde pentru reconstrucție, programe de întrajutorare și forțele de securitate și apărare. Ajustată cu cifra inflației, suma este „mai mult decât America a cheltuit în Occident cu Planul Marshall după Cel de-al doilea Război Mondial”.

Spre deosebire însă de efortul postbelic, cel din Afganistan a mers prost de la început, cu pași înapoi făcuți de politicieni, suprapuneri de sarcini și îndatoriri ale instituțiilor americane (pe această chestiune vezi aiciaici și aici). Ce a urmat, în realitate, a fost o struțo-cămilă, adică o rămânere la jumătatea drumului, căci promisiunile inițiale s-au lovit brutal de realitățile din teren, iar consecința a fost – vorba unui articol de bilanț din Washington Post, publicat pe 21 august 2021 – că „efortul american de reconstrucție a fost ceva pe la mijloc, pe jumătate reconstrucție, pe jumătate nu, amestecând așteptările mari cu abordările confuze, și prelungind toată această neclaritate timp de două decenii. Deși este posibil ca guvernul afgan să se fi destrămat în mandatul lui Biden, aceia dintre noi care am acoperit războiul în primele zile am văzut semințele eșecului semănate cu mult timp în urmă”.

Pierderea păcii în Afganistan nu e doar o lecție militară, ci una politică, culturală – în sensul cel mai larg. Astăzi, când ideea occidentală, în general, și-a erodat prestigiul global, iar supremația americană nu mai este asumată fără rest, experiențe radical-reformatoare precum cele din Afganistan – și, parțial, Orientul Mijlociu – nu mai au șanse să reușească. În Afganistan – din 2003 și în Orientul Mijlociu – s-a prăbușit ideea că America și Vestul pot re-construi lumea după chipul și asemănarea lor. Implicații de acestea nu vom mai vedea de aici înainte, căci, cel puțin la acest nivel, există un consens asumat, fie și tacit, la nivelul Statelor Unite, dar și la nivel de NATO.

A fost o experiență din care toți trebuie să învățăm câte ceva. Cu timpul, însă, aceste discuții se vor stinge, și vor veni altele, mai presante, mai profunde prin consecințe – apropo de Afganistan.

Cele mai importante țin de… China.

China mută repede și transmite semnalele politice

Au apărut rapid, după intempestiva retragere americană din Afganistan, analize care evaluau câștigătorii și perdanții episodului la care asistam. Una dintre ele a fost extrem de influentă și a apărut la CNN pe 16 august (analiza aici). Ideea de bază era că evoluțiile din Afganistan sunt mai degrabă „un motiv de îngrijorare pentru China, nu o oportunitate”. Au urmat și altele, pe același ton.

O asemenea judecată este o greșeală și ține de un mod occidental de a privi lucrurile. Și este extrem de riscantă. În realitate, tot ce se întâmplă în Afganistan poate fi, din punctul ei de vedere, o enormă oportunitate pentru China – dincolo de imagine și ironii către Taiwan -, care speră să poată puncta major în bătălia cu Occidentul, în special cu America. Căci totul, la nivel strategic, inclusiv ceea ce ține de viitorul Afganistanului, trebuie citit din acest punct de vedere.

Și China s-a mișcat repede. Pe 28 iulie 2021, o delegație chineză condusă de Ministrul de Externe Wang Yi s-a întâlnit la Tianjin cu delegația condusă de șeful Comisiei politice afgane talibane, Mullah Abdul Ghani Baradar. Șefii consiliului religios al talibanilor afgani și ai comitetului de comunicare au făcut, de asemenea, parte din delegație. Chinezi le-au spus talibanilor, cu gândul la provincia Xinjiang locuită de musulmani și cu aluzie la ceea ce Beijing-ul consideră „cele trei Rele” (terorismul, extremismul și separatismul): „Sperăm că talibanii afgani vor închide orice relație cu toate organizațiile teroriste, inclusiv ETIM („Mișcarea Islamică din Turkestanul de Est”, care a operat și în Xinjiang, n.n.) și le vor combate hotărât și eficient pentru a elimina obstacolele și pentru a juca un rol pozitiv în a crea condiții favorabile pentru securitate, stabilitate, dezvoltare și cooperare în regiune”. Baradar i-a răspuns ministrului Wang că „talibanii afgani nu vor permite niciodată unei forțe să folosească teritoriul afgan pentru a se angaja în acte dăunătoare Chinei”. Discuția s-a axat apoi pe eforturile de implicare a Chinei în „re-construcția” Afganistanului după retragerea americană. Asta era pe 18 iulie…

Pe 18 august 2021, la o conferința de presă periodică a Ministerului Afacerilor Externe (China), la întrebarea adresată de un reporter rus purtătorului de cuvânt Zhao Lijian – RIA Novosti: Va participa China la reconstrucția Afganistanului? În ce condiții?– răspunsul chinez a fost următorul: „Situația din Afganistan a suferit recent schimbări majore.După mai bine de 40 de ani de război și haos, poporul afgan tânjește după pace și stabilitate. China speră ca toate părțile din Afganistan să rezolve divergențele prin dialog și consultare, să evite noile conflicte și dezastre umanitare și să promoveze o tranziție lină a situației din Afganistan. Ca vecin și prieten sincer al Afganistanului, China a susținut întotdeauna o politică prietenoasă față de întregul popor afgan. Acest lucru nu s-a schimbat, nu se schimbă și nu se va schimba. China va continua să sprijine reconstrucția pașnică a Afganistanului și să facă tot ce-i stă în putere pentru a-i oferi ajutor în dezvoltarea socio-economică”.

Foto: purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian, la conferința de presă de pe 18 august 2021.

La aceeași conferința de presă periodică a Ministerului Afacerilor Externe (China) din 18 august, un reporter chinez a adresat următoarea întrebare: Phoenix TV: Consiliul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite va organiza săptămâna viitoare o sesiune specială la Geneva pentru a discuta situația drepturilor omului în Afganistan și preocupările legate de aceasta. Care este poziția Chinei cu privire la această problemă?

Răspunsul dat de purtătorul de cuvânt Zhao Lijian (赵立坚)) a fost acesta: „Situația din Afganistan a suferit schimbări majore. Respectăm voința și alegerea poporului afgan. Prioritatea este restabilirea păcii, stabilității și ordinii, evitarea pe cât posibil a victimelor inutile și prevenirea provocării unui număr mare de refugiați. Siguranța și interesele cetățenilor afgani, ale cetățenilor străini și ale diplomaților din Afganistan trebuie respectate și garantate.Sperăm că talibanii se vor uni cu diferitele fracțiuni și grupuri etnice din Afganistan pentru a stabili o structură politică deschisă și incluzivă care să se potrivească cu condițiile naționale ale Afganistanului, să limiteze toate tipurile de terorism și acte criminale și să își reconstruiască frumoasa patrie. Faptele au dovedit încă o dată că intervenția militară a unor țări împotriva unui stat suveran în numele democrației și drepturilor omuluia subminat grav suveranitatea și integritatea teritorială țării în cauză, provocând atât daune grave dezvoltării sale economice și sociale, cât și un număr mare de victime civile nevinovate sau strămutări forțate. Aceste țări ar trebui să oprească imediat intervențiile militare ilegale și să depună eforturi concrete pentru a menține pacea și securitatea mondială și pentru a promova și proteja drepturile omului”.

China a transmis, cu maxim de elocvență, mesajul său politic apropo de evoluțiile din regiune.

Dar nu e vorba numai de politică…

Foto: Biroul Central de Statistică al Afganistanului. Sursa aici.

China vrea să devină principalul partener economic al Afganistanului. În acest moment, principalii parteneri comerciali ai Afganistanului sunt vecinii săi, dar China este deja unul dintre cei mai mari.

În 2019, China a fost a cincea cea mai mare destinație de export pentru mărfurile afgane, după Emiratele Arabe Unite (EAU), Pakistan, India și SUA. A fost, de asemenea, a patra sursă de mărfuri importate pentru piețele afgane, după Emiratele Arabe Unite, Pakistan și India.

Unul dintre planurile strategice actuale de investiții pe termen lung ale Chinei este Inițiativa „Belt and Road”, un efort de finanțare și construire a infrastructurii în întreaga regiune. Iar Afganistanul a fost până acum o piesă atractivă, dar lipsă din enormul puzzle. Dacă China ar putea extinde inițiativa „Belt and Road” din Pakistan până în Afganistan – de exemplu, cu o autostradă Peshawar-Kabul – ar deschide, cum bine s-a observat, o rută terestră mai scurtă pentru a avea acces la piețele din Orientul Mijlociu. O nouă rută prin Kabul ar face, de asemenea, rezistența Indiei la aderarea la proiectul „Belt and Road” mai puțin eficace.

Un bun cunoscător al Chinei avertiza cu puțină vreme în urmă: Odată cu retragerea SUA, „Beijingul poate oferi ceea ce Kabul are cel mai mult nevoie: imparțialitate politică și investiții economice. La rândul său, Afganistanul are cele mai multe premii pentru China: oportunități în construirea infrastructurii și a industriei – domenii în care capacitățile Chinei sunt, fără îndoială, de neegalat – și acces la un trilion de dolari în depozite minerale neexploatate, inclusiv metale industriale critice, cum ar fi litiu, fier, cupru și cobalt”.

Deși există voci care spun că investițiile chineze nu sunt o prioritate strategică într-un Afganistan mai puțin sigur, există și analize care cred altfel: „Companiile chineze au reputația de a investi în țări mai puțin stabile dacă înseamnă că pot culege recompensele. Acest lucru nu se întâmplă întotdeauna atât de ușor, dar China are răbdare”. Deși prezența trupelor americane a mers într-un fel spre împiedicarea grupărilor armate să folosească Afganistanul ca refugiu, ieșirea lor înseamnă, de asemenea, că s-a încheiat un război de 20 de ani cu talibanii. Prin urmare, „barierele pentru investițiile chineze pe scară largă sunt eliminate. China este, desigur, un cumpărător major de metale și minerale industriale din lume pentru a-și finanța motorul economic”.

Există precedente în ceea ce privește inițiativele chineze. În 2007, Corporația metalurgică din China și Jiangxi Copper au câștigat un contract pentru dezvoltarea și exploatarea unei mine de cupru în Mes Aynak, în timp ce în 2011, gigantul energetic chinez China National Petroleum Corp. a câștigat o licitație pentru un câmp petrolier în Amu Darya, în nord, generând speranțe că acest lucru ar putea aduce în cele din urmă independența energetică. Deocamdată, proiectele nu s-au realizat, dar se pot oricând relua sub noile circumstanțe, adică atunci când condițiile de stabilitate puse de China vor fi îndeplinite.

Și încă ceva. După cum bine s-a sesizat, Beijingul poate trimite și soldați în Afganistan în cadrul unor trupe de pacificare. China – deja cel mai mare contribuitor al trupelor la misiunile ONU de menținere a păcii printre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite – a înregistrat, de asemenea, „o forță de așteptare de menținere a păcii de 8.000 de soldați – o mișcare care ar putea să o facă unul dintre cei mai mari contribuabili la nivel global”. Dacă o misiune de menținere a păcii a ONU este desfășurată în Afganistan, forțele de menținere a păcii chineze, „care provin dintr-o țară vecină prietenoasă, vor fi cu siguranță mai binevenite decât cele de departe”.

Citește în continuare pe Larics.ro


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: