Bani europeni pentru tramvaie și infrastructură, investiți la Iași

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan, a semnat joi contractul de finanțare, prin Programul Operațional Regional, pentru proiectul “Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”.
Proiectul, în valoare de 104.022.631.88 lei, va fi realizat în 36 de luni și are ca principal obiectiv reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare tramvai pe tronsonul cuprins între intersecția străzilor Vasile Lupu și strada Aurel Vlaicu și limita intravilan a județului Iași.
Municipiul Iași va beneficia și de patru tramvaie moderne alimentate electric și de opt stații de transport public pentru tramvai. Astfel, va fi creat un sistem de transport public eficient energetic și atractiv care va deservi comunității, potrivit Ministerului dezvoltării.
Proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu” răspunde obiectivelor POR 2014-2020, Axa 4.1 implementat în graficul de timp și bugetul alocat, cu atingerea indicatorilor stabiliți și îndeplinirea obiectivelor propuse.
- Oana Țoiu: „Pentru prima oară avem răniți în rândul cetățenilor României. Susținem o încetare imediată a focului în Ucraina
„România susține imediata încetare a focului și o pace justă și durabilă în Ucraina”, a declarat ministra demisă a Afacerilor Externe Oana Țoiu la deschiderea dezbaterilor reuniunii Consiliului de Securitate al ONU. Ea a precizat că prezintă declarația în numele a 56 de guverne care reprezintă partenerii din UE, NATO și ONU. Dezbaterea inițiată la … - AUR e acuzat că ar fi organizat protestul contra lui Nicușor Dan, de la Galați: Seamănă izbitor cu rețelele și celulele legionare din perioada interbelică.
AUR e acuzat că ar fi organizat protestul de la Galați din timpul vizitei la locul unde o dronă rusească a lovit un bloc. Nicușor Dan a fost huiduit și i s-a cerut demisia. Protestul ar fi fost organizat de cei de la AUR, acuză Remus Pricopie, rectorul SNSPA, care vine în sprijinul teoriei sale și cu mai multe … - Supărare la Kremlin pentru că Bucureștiul ignoră mesajul lui Putin privind drona căzută la Galați
După incidentul de la Galați, Vladimir Putin a declarat public faptul că Moscova ar putea să examineze resturile dronei care s-a prăbușit peste bloc. Astăzi, Kremlinul a reacționat precizând faptul că Bucureștiul nu s-a arătat interesat să colaboreze. Declarațiile cu privire la faptul că Bucureștiul nu a reacționat la solicitarea lui Putin ca Moscova să … - Opt manipulări și dezinformări care coincid cu propaganda Kremlinului, după drona căzută la Galați
Mașinăria de propagandă a Rusiei s-a activat imediat după ce o dronă a picat pe un bloc din Galați. La doar câteva ore după prăbușire, spațiul public românesc a fost inundat de manipulări, teorii, insinuări și acuzații. Ele urmează aproape perfect liniile narative promovate de propaganda rusească de la începutul invaziei Ucrainei, în februarie 2022. … - Rusia amenință direct România după decizia lui Nicușor Dan. „Acțiunile autorităților române nu vor rămâne fără răspuns”
Rusia va lua măsuri în urma deciziei României de a-l expulza pe consulul Moscovei la Constanța, a dat asigurări luni purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova. Maria Zaharova a fost întrebată luni, în cadrul unei întâlniri cu presa, ce contramăsuri va lua Rusia în legătură cu decizia autorităților române de a-l …



