Știrile 60m.RO

Soțul șefei DIICOT a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Dan Hosu, soțul șefei DIICOT, Giorgiana Hosu, a fost condamnat joi la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de corupție.

Decizia pronunțată de Tribunalul București nu este definitivă.

Dan Hosu a fost condamnat în dosarul „Carpatica Asig”, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea de informații care nu sunt destinate publicității.

Întrebat ieri dacă în cazul unui scenariu „de groază”, în eventualitatea în care instanța pronunță o decizie de condamnare, va cere revocarea Giorgianei Hosu, președintele Klaus Iohannis a spus că, dacă apare o condamnare, „cu siguranță nu va rămâne fără urmări”.

Președintele a spus, însă, că avizul negativ dat de CSM la numirea lui Hosu, nu s-a bazat pe problemele în justiție ale soțului actualei șefe a DIICOT.

„Dacă are cineva curiozitatea să citească acel aviz, o să vă dați seama că avizul negativ nu s-a bazat pe acest lucru, ba dimpotrivă, această posibilă incompatibilitate nici nu a fost menționată în aviz, nici nu a fost menționată ca și o posibilă problemă. Și totuși, dacă se ajunge la acest scenariu, fiți asigurată că nu voi sta să aștept să miște alții rotițele”, a explicat președintele.

Klaus Iohannis și Cătălin Predoiu au fost criticați pentru decizia de propunere și de numire a Giorgianei Hosu la conducerea DIICOT, mai ales după ce Consiliul Superior al Magistraturii a dat un aviz negativ.

Sursa: Digi24

  • Inflația face ravagii în buzunarul românilor
    În luna februarie 2026, rata anuală a inflației în România a scăzut la 9,3% comparativ cu februarie 2025, marcând a șaptea lună consecutivă în care inflația anuală se menține peste pragul de 9%, conform datelor oficiale privind indicele prețurilor de consum (IPC). Potrivit Institutului Național de Statistică, indicele prețurilor de consum în februarie 2026 a …
  • Elisabeta Lipă, făcută KO de Curtea de Apel București. Câți bani a furat!?
    Curtea de Apel București a confirmat prin sentința de ieri că toate ingineriile financiare și patrimoniale făcute de actualul deputat PSD de Botoșani, Elisabeta Lipă, și dezvăluite de PUTEREA au fost ilegale, inclusiv faptul că a cerut de la ziariști daune morale de 200.000 de euro. Actuala președintă a Federației Române de Canotaj (FRC), chestorul …
  • Surse politice: George Simion le-ar fi cerut cartelele parlamentarilor AUR pentru a boicota votul în favoarea trupelor SUA
    Un nou episod tensionat a avut loc în Parlamentul României, pe fondul dezbaterilor privind angajamentele militare internaționale ale țării. Potrivit unor surse politice din interiorul partidului, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, le-ar fi solicitat parlamentarilor din propriul partid să își extragă cartelele din console în timpul unui vot crucial. Scopul acestei manevre …
  • The Guardian: Rusia a făcut în 6 zile de război în Iran 7 miliarde de dolari. Americanii au cheltuit 11 pe bombardamente
    De pe 28 februarie, când a început operațiunea americano-israeliană împotriva Iranului, veniturile Rusiei din exporturile de combustibili fosili s-au ridicat la aproximativ 6 miliarde de euro (6,9 miliarde de dolari), a relatat The Guardian, citând date de la think tank-ul finlandez Centrul pentru Cercetare a Energiei și Aerului Curat (CREA). Potrivit centrului, în martie, Rusia …
  • Primul recul major din ultimii 20 de ani la Dacia Mioveni: Producție în scădere, se anunță concedieri masive
    Sindicatul Autoturisme Dacia(SAD) atrage atenţia, vineri, că în acest an se va înregistra o scădere a producţiei la uzina de la Mioveni, după mai bine de două decenii, urmând să fie făcute şi reduceri semnificative de personal. Semnal de alarmă: Producția de la Mioveni încetinește vizibil Sindicatul reaminteşte, într-un comunicat, că Grupul Renault a decis recent …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button