Politică

Dacă și după anularea votului, vom alege un reprezentant al „pro-europenilor”,  ne vom merita Guvernatorul și statutul colonial

„Dacă și după anularea votului, vom alege un reprezentant al „pro-europenilor”,  ne vom merita Guvernatorul și statutul colonial”.

Am scris acest lucru, vineri, 24 Ianuarie 2025, zi de o simbolistică aparte pentru națiunea română, zi în care s-a făcut un uriaș prim pas spre împlinirea destinului nostru ca popor, primul pas spre constituirea statului nostru național.

Am scris cu amărăciunea de a vedea că evenimentul celebrării a fost complet ignorat de cei care ar fi trebuit să se afle în fruntea națiunii pentru a-l onora și sărbători.

Și Primul Ministru și Președintele României au preferat să lipsească, să stea ascunși.

Fie pentru a nu apărea în fața unui popor pe care-l desconsideră și de care le este frică, fie pentru a fi pe placul „partenerilor europeni” care pledează pentru lichidarea statelor naționale în favoarea statelor civice.

Pentru ei, care se declară cu mândrie, „pro-europeni”, a fi „pro-român” devine o povară și o ocară.

La fel ca și pentru viceprim ministrul Kelemen Hunor, alt „pro-european”, care declara că el, ca maghiar, nu poate celebra 1 Decembrie pe care o consideră „zi de doliu național pentru maghiari”.

Pentru acești indivizi cocoțați la conducerea României, conducere de care se agață cu ghiarele, a fi suveran, adică a-ți apăra și a-ți promova cu prioritate interesele poporului tău, reprezintă o blasfemie.

Aceștia preferă statutul de colonie pentru România, adusă, după cum se vede la starea de colaps economic, social și demografic.

Și astăzi, dacă serbăm începerea procesului de înfăptuire a Statului Național Suveran Român, suntem socotiți extremiști pe care conducerea țării trebuie să-i izoleze și în prezența cărora nu trebuie să fie văzuți.

Mircea Popescu

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button