Curtea de Apel Suceava a anulat prelungirea stării de alertă
„Am formulat la Curtea de Apel Suceava acțiune pentru anularea HG 1090/6.10.2021, pentru două doamne reclamante, care au domiciliul în raza Curții. Petitul de anulare a acestei Hotarari de Guvern a fost formulat prin completarea acțiunii inițiale care viza HG 932/2021 ce a fost ulterior anulată de Curtea de Apel Cluj, în timp ce mă judecam la Suceava. În aceste conditii, am procedat la restrângerea actiunii exclusiv la singura Hotarare de Guvern rămasă neanulată, respectiv HG 1090/6.10.2021, iar Curtea de Apel Suceava a admis actiunea astfel cum mi-am precizat-o și a anulat HG 1090 care a prelungit starea de alertă din octombrie 2021”, ne transmite un avocat, care a preferat să rămână anonim.
În continuare, relatarea avocatului:
„Hotărârea este extrem de importantă pentru că reflectă faptul că o a treia instanță din țară (pe lângă Cluj și București) sancționează abuzul administrativ la care suntem supuși prin aceste hotărâri de Guvern raportat la care, reamintesc, chiar și Ministerul Justitiei si Consiliul Legislativ, prin avizele cu observatii pe care le emit prealabil emiterii lor, atrag atenția asupra faptului că dispozițiile lor generează încălcarea art. 16 din Constituție și implicit discriminări.
Este deosebit de grav că, în ciuda acestor observații din avizele celor două instituții, Guvernul alege să emită totuși dispozițiile criticate, dispoziții care își produc efectele, determină discriminări grave și o profundă segregare în societate, dispoziții care ulterior sunt și multe din ele anulate în instanțe, dar până la acel moment produc un rău social de tip nazist.
Este deosebit de grav că această desconsiderare rămâne fără consecințe, pentru că această continuă lipsă de consecințe, sub aspectul răspunderii emitentului acestui tip de dispoziții abuzive, determină ca el să se poarte ca și cum știe că poate face orice.
Cel mai grav este însă că nu toate autoritățile judiciare sancționează (prin anulare) această atitudine sfidătoare față de lege în primul rând, nu mai vorbim față de cetățean, tratat astăzi în România exclusiv ca un corp biologic fără drepturi și libertăți.
Poate nu s-ar fi prelungit atât de mult acest halucinant, orwellian, regim social dacă toate instanțele de judecată sesizate cu anularea acestor abuzuri administrative ar fi judecat drept, precum acestea trei care, atât au făcut când au anulat 10 din cele 17 Hotărâri emise: au analizat niște dispoziții administrative, care nici măcar avizele prealabile nu le primiseră fără serioase observații juridice (!), prin prisma rigorilor constituționale.
Pentru că da, oricât de mizer pare din punct de vedere juridic, regimul abuziv la care suntem supuși este realizat exclusiv prin niște (biete, îmi vine să spun) dispoziții administrative care sunt mult sub puterea unei norme juridice, însă, cum Parlamentul refuză să respecte Decizia CCR 392/2021 care îi atrage atenția că este nevoie de o procedură judiciară pentru verificarea acestor dispozitii administrative pandemice, rămâne ca instanțele să aplice dreptul comun în materie, respectiv contenciosul administrativ. Bineînțeles, acele instanțe care nu aleg denegarea de dreptate prin soluții date pe excepții de inadmisibilități invocate de autoritățile emitente ale abuzurilor.
Solutia pe scurt a Curții: Respinge excepțiile netimbrării, inadmisibilității și lipsei de interes. Admite acțiunea așa cum a fost restrânsă. Anulează HG nr. 1090/2021. Respinge cererea de inervenție accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței”, a transmis avocatul pentru ActiveNews.