În spațiul juridic și economic anglo-saxon, controlul prin participații minoritare al companiilor mari se menține cu ajutorul acțiunilor de fondator, care antrenează voturi multiple și/sau drept de veto în chestiunile strategice, precum și cu ajutorul giga-fondurilor de investiții (Black Rock, Vanguard, State Street, Fidelity), care acumulează pachete mari de acțiuni în vederea unei gestiuni consolidate.
Frecvent, se utilizează instrumentul „fundației acționariale”, o organizație non- guvernamentală constituită de fondatori (sau familia acestora), pentru a impune o anumită linie strategică și o misiune întreprinderii. Acest instrument este la limita legalității atunci când deținerea controlului prin fundații are menirea de a antrena o „optimizare fiscală”, adică de a determina o reducere a taxelor, impozitelor și contribuțiilor plătibile de către întreprindere sau de către fondatorii săi disimulați de fundația acționarială.
Chiar dacă este o formă de organizare anacronică a întreprinderii societatea în comandită pe acțiuni este încă uzitată în Europa, pentru că permite unei persoane, familii sau entități dominante a grupului de societăți să exercite controlul societății listate, chiar dacă nu deține participații majoritare (1).
Potrivit art. 1 alin.4 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, acționarul privat care nu mai deține participația majoritară într-o societate comercială poate fi însărcinat atât cu conducerea executivă a întreprinderii publice, cât şi cu controlul său operaţional sau managerial, cu condiţia să îşi probeze capacitatea financiară şi tehnică, know-how-ul și eficiențaeconomică necesare menținerii portofoliului de clienți și forței de muncă.
Acest acționar minoritar privat poate ajunge să conducă strategic o întreprindere publică, fără ca aceasta să (mai) fie privatizată, în sensul orginar al conceptului. Cedarea managementului la acţionarul minoritar reprezintă o formă indirectă şi bizară de privatizare. Întrucât acţionarul majoritar pierde posibilitatea controlului managementului prin consiliul de administraţie sau de supraveghere, pierde, practic, şi poziţia de acţionar strategic al întreprinderii publice. Controlul strategic asupra întreprinderii publice nu numai că este cedat gratuit acţionarului privat minoritar dar, în plus, pentru asumarea managementului întreprinderii publice, acţionarul minoritar privat va primi şi o remuneraţie, cu o componentă fixă şi una variabilă, precum şi o potenţială despăgubire pentru revocarea înainte de termen a
mandatului.
Controlul de către acţionarul majoritar public al managerului – acționar minoritar nu se mai realizează prin consiliul de administraţie sau de supraveghere, ci numai prin adunarea generală. Controlul de către acţionarul majoritar public al managerului – acționar minoritar nu se mai realizează prin consiliul de administraţie sau de supraveghere, ci numai prin adunarea generală. În cazul în care este dificilă sau practic imposibilă revocarea sau schimbarea manageruluiacţionar minoritar prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor (dat nivelul descurajant de ridicat al clauzelor de despăgubire), acţionarul privat minoritar ajunge să deţină, efectiv, controlul directorial al întreprinderii publice.
Pornind de la această normă legală, aplicată prin analogie și coroborată cu regulile societății în comandită pe acțiuni, ar putea fi imaginată și situația inversă. Statul, minoritar ca acționar, dar asumându-și sarcina de comanditat într-o societate în comandită pe acțiuni, va putea să preia controlul unor companii mijlocii sau mari aflate în dificultate (ori chiar în insolvență), pentru a le salva și, o dată cu ele, să salveze și locurile de muncă, clientela captivă, comunitatea locală și, în general, economia.
Pentru acest gen de salvare a unor întreprinderi nu este nevoie de capital excedentar. De precizat că persoana sau entitatea care își asumă poziția de „comanditat” într-o societate comercială pe acțiuni își asumă o răspundere personală nelimitată pentru datoriile societății, de unde concluzia că asemenea poziții nu pot fi vânate de aventurieri (2), de amatori sau de neaveniți.
1 La Bursa din Paris sunt listate câteva mari societăți în comandită pe acțiuni – Lagardère, Hermès, Michelin, Rubis,
Bonduelle, Altamur, Rothschild&co sau Touax. În societatea în comandită există comanditați, care sunt managerii întreprinderii, și comanditari, care sunt simpli acționari (investitori), fără drept de interferență în management.
2. Formula juridică a societății în comandită simplă/pe acțiuni ar putea fi utilizată și de start-up-urile tehnologice, în ideea de a obține finanțare de la investitori, fără a pierde controlul întreprinderii și al secretelor comerciale ori al proprietății industriale.
