Știrile 60m.RO

Peste 70 de persoane, cercetate în 112 dosare penale deschise de poliţişti în urma unor controale pentru protejarea pădurilor, în ultima săptămână

Poliţiştii au făcut, în ultima săptămână, peste 750 de controale în toată ţara, pentru protejarea fondului forestier şi prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic. În urma acestora, s-au deschis 112 dosare penale, în care sunt cercetate peste 70 de persoane, şi s-au dat amenzi de peste 400.000 de lei.

Poliţia Română a transmis, sâmbătă, că, în perioada 11-17 septembrie, poliţiştii au desfăşurat 752 de controale pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos.

Astfel, au fost verificate 237 de obiective cum sunt exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare şi ocoale silvice.

„Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 112 dosare penale, în care sunt cercetate 71 de persoane, şi au fost aplicate 172 de sancţiuni contravenţionale la Legea 171/2010 – Legea contravenţiilor silvice, în valoare de 416.500 de lei”, a precizat IGPR.

Ca măsuri complementare, au fost confiscaţi 983 de metri cubi de lemn fără documente legale.

De asemenea, în această săptămână, poliţiştii au intervenit la 8 apeluri 112 privind transporturi de material lemnos, dintre care două au fost confirmate ca fiind ilegale.

Sursa: News.ro

  • Dan Tănasă (AUR): ”Bolojan s-a transformat din premier în chiriaș de lux pe banii românilor”
    Deputatul AUR Dan Tanasă i-a cerut joi demisia premierului Ilie Bolojan pe motiv că acesta ar fi ocupat ilegal o vilă de protocol. „Dacă se confirmă că Ilie Bolojan a locuit ilegal și gratuit, timp de aproape patru luni, într-o vilă a statului român destinată foștilor șefi de stat, atunci nu mai vorbim doar de …
  • Daniel Băluță, favorit la Primăria Municipiului București
    Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a afirmat că „cel mai probabil eu voi candida la Primăria Municipiului București”, și a mai afirmat că președintele Nicușor Dan va sprijini toți candidații. „Competiția internă este aproape de final și sunt convins că în primele zile ale săptămânii viitoare vom anunța oficial care este candidatul PSD. Este adevărat …
  • Taxa care va scumpi facturile românilor la energie
    De la 1 noiembrie această taxă se adaugă automat la fiecare kilowatt consumat și afectează toate gospodăriile și firmele. Ordinul ANRE care stabilește asta a fost publicat pe 22 octombrie și se aplică de luna viitoare. Concret, potrivit Ordinului ANRE nr. 66/2025, valoarea taxei crește la 0,0136 lei/kWh (fără TVA) începând cu 1 noiembrie 2025. Ordinul înlocuiește …
  • Nicușor Dan: „Oamenii să stea calmi. Suntem mai puternici decât Rusia!”
    Nicușor Dan vine cu o nouă estimare și susține că România este în război hibrid de mai bine de zece ani. ” Trebuie să ne echipăm pentru a descuraja Rusia, deși suntem mai puternici!, a declarat Nicușor Dan la Comisia Europeană. Nicușor Dan a mai anunțat că UE vrea să doneze și mai mulți bani Ucrainei.  …
  • Șeful Statului Major: „România nu intră în război, dar se pregătește. Românii din DIASPORA vor apăra țara!”
    România nu intră în război, dar se pregătește. Este ultima declarație făcută de șeful Statului Major al Apărării. Mai mult decât atât, românii din diaspora au obligația legală să vină în țară în caz de război, potrivit acestuia.  Șeful Statului Major: „Românii din DIASPORA vor apăra țara!” „În momentul de faţă, nu avem nicio informație …
Back to top button