Cum ar fi fost fraudat examenul pentru şcolile de jandarmi în Prahova
Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a transmis, vineri, că a sesizat Parchetul Militar în urma examenului susţinut la IJJ Prahova, după ce 11 candidaţi au primit alt test, şi nu pe cel unic de concurs, iar la contestaţii lucrările lor au fost notate cu punctaj maxim.
Conducerea Jandarmeriei transmite că există ”suspiciunea rezonabilă” că patru angajaţi din cadrul Inspectoratului judeţean Prahova ar fi responsabili pentru situaţia creată.
”În urma verificărilor efectuate de către o comisie din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova a fost sesizat Pachetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti cu privire la existenţa suspiciunii rezonabile de săvârşire a unor fapte de natură penală, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către 4 angajaţi ai I.J.J. Prahova”, se arată într-un răspuns al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, transmis la solicitarea News.ro.
Jandarmeria precizează că examenul a fost supravegheat video, iar comisia de la Bucureşti a verificat, ”situaţiile care au influenţat acţiunile celor implicaţi în organizarea concursului” la Prahova, iar concluziile au fost transmise procurorilor militari.
”Comisia de anchetă nu a identificat indicii sau fapte de corupţie, dar Jandarmeria va susţine orice anchetă din partea autorităţilor competente pentru o clarificare completă a incidentului”, menţionează sursa citată. Întrebaţi cum s-a ajuns la decizia ca cei 11 candidaţi să primească nota maximă în urma contestaţiilor, oficialii Jandarmeriei Române explică faptul că decizia a fost luată de către comisia de admitere de la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în baza unei dispoziţii a directorului Direcţiei Generale Management resurse umane, dispoziţie dată în 30 august 2021.
Sursa citată susţine, de asemenea, că nu a fost luat în considerarea posibilitatea reluării examenului pentru cei 11 candidaţi sau în integralitate, după eroarea de la Prahova, pe motiv că nu există bază legală pentru o astfel de decizie.
Întrebaţi dacă au dispus, în cadrul cercetării din IJJ Prahova, verificarea datelor personale ale candidaţilor care au beneficiat de o notă maximă, în sensul de a cerceta dacă aceştia sunt din Prahova, de când au reşedinţa în acest judeţ şi dacă anterior au fost respinşi la examen, reprezentanţii Jandarmeriei Române nu au oferit un răspuns. De asemenea, întrebaţi dacă au existat situaţii similare la examenele organizate în anii anteriori, oficialii IGJR au răspuns că din datele pe care le deţin în acest moment nu au mai existat astfel de situaţii.
În prezent, în cele două şcoli de subofiţeri jandarmi este în desfăşurare etapa eliminatorie a vizitei medicale.
Mai mulţi candidaţi la examenele organizate în şcolile de subofiţeri de jandarmi de la Fălticeni şi Drăgăşani au obţinut nota 10 după contestaţii în condiţiile în care evaluările iniţiale arătau note de 2 sau 3. Situaţia, care a fost semnalată public şi de către poliţistul Marian Godină, se regăseşte în cazul a 11 candidaţi recrutaţi de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova.
Jandarmeria Română susţine că a existat ”o eroare” la Prahova, iar candidaţii înscrişi la examen au primit testul de verificare a funcţionalităţii sistemului de transmitere a mesajelor şi nu testul unic de concurs. La reverificarea lucrărilor s-a constatat această eroare, de aceea lucrările au fost notate cu punctajul maxim.
”În urma unei erori, candidaţilor care au susţinut examenul de admitere la sediul IJJ Prahova li s-a administrat testul folosit pentru verificarea funcţionalităţii sistemului electronic de transmitere a subiectelor, nu testul unic de concurs. În conformitate cu prevederile legale, în rezolvarea contestaţiilor s-a decis acordarea punctajului maxim celor 11 candidaţi (7 pentru Şcoala de subofiţeri Drăgăşani şi 4 pentru Şcoala de subofiţeri Fălticeni)”, a transmis, în 26 octombrie, Jandarmeria Română.