Cum a luat televiziunea lui Pandele 200.000€, fonduri peste plafonul maxim, de la Departamentul Românilor de Pretutindeni
Firma care administrează Metropola TV a primit un grant de 900 de mii de lei (aproape 200 de mii de euro) pentru realizarea a două emisiuni pentru diaspora, conform unui document de atribuire publicat pe 22 august. Atât Metropola TV, cât și DRP sunt instituții finanțate din bani de la stat.
Pe 10 februarie 2023, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DPRP) lansa, în consultare publică, ghidul de finanțare nerambursabilă pentru 2023. Conform documentelor, anul acesta, prioritățile erau legate de:
- Educaţie – păstrarea şi afirmarea identităţii lingvistice a românilor de pretutindeni şi formarea noii generaţii, care să reprezinte România şi interesele româneşti în străinătate.
- Cultură – păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a românilor din vecinătate şi din diaspora, precum şi întărirea legăturilor dintre România şi comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării.
- Societate civilă – sprijinirea, consolidarea şi extinderea mediului asociativ în comunităţile locuite de români şi solidaritatea pe care societatea civilă o generează în rândul comunităţilor de români.
- Mass-media – păstrarea şi afirmarea identităţii culturale a românilor, promovarea României şi a valorilor comunităţilor româneşti, prin sprijinirea mass-mediei de expresie românească din comunităţile româneşti de peste hotare.
- Spiritualitate şi tradiţie – păstrarea identităţii spirituale şi respectarea libertăţii religioase a românilor de pretutindeni.
Plafonul maxim acordat pentru fiecare dintre categoriile de mai sus era de 500.000 lei pe proiect pentru Cultură, Societate Civilă și Mass-media și 2.000.000 de lei pentru Educație și Spiritualitate și Tradiție.
De asemenea, exista limitarea că o entitate nu putea depune mai mult de trei proiecte independente la categorii diferite de finanțare.
În documentul publicat pe site-ul instituției mai apare o condiție pentru acceptarea proiectelor – organizațiile nu trebuie să urmărească obţinerea de profit.
Cu câteva excepții: cea a publicaţiilor, posturilor de televiziune, posturilor de radio, editurilor, studiourilor de producție. Metropola TV se încadrează chiar la această categorie.
Conform instrucțiunilor primite de reprezentanții diasporei care au participat la întrunirile de instruire, un proiect respins nu mai putea fi depus în aceeași formă într-o sesiune ulterioară, au declarat, pentru Europa Liberă, mai multe persoane din asociațiile interesate de depunerea de proiecte.
Cum a ajuns Metropola să primească bani
Publivol Creativ S.A. – firma care administrează Metropola TV – apare, în documentele publice ale DPRP, pentru prima dată, pe 27 iulie 2023.
Conform listei de proiecte care au fost evaluate la acea dată, firmei care administrează Metropola TV i-a fost respins proiectul înregistrat cu numărul 3967/04.05.2023 pentru că a fost „neeligibil”.
Acesta prevedea realizarea unei emisiuni intitulate „Ora românilor de pretutindeni”. Conform standardelor DPRP, „neeligibil” echivala cu un dosar incomplet.
Pe 1 august, DRDP lansează o nouă sesiune de finanțare pentru proiecte nerambursabile pentru anul 2023. Condițiile sunt păstrate. Printre ele, cel potrivit căruia, pentru proiectele ce au în vedere mass-media, solicitanții pot primi maximum 500 de mii de lei.
Într-un răspuns trimis Europei Libere, DRP a precizat că Metropola TV a solicitat înscrierea pentru sesiunile de finanțare de la categoria „Spiritualitate și tradiții” unde plafonul maximal era de 2 milioane de lei.
22 de zile mai târziu, apare și prima listă de atribuire. Publivol Creativ S.A., firma Metropola TV, primește 900 de mii de lei, cu 400 de mii mai mult decât limita stabilită în ghidul de finanțare.
De data aceasta, pe lângă emisiunea „Ora românilor de pretutindeni” mai apare un nume, „Noi, românii”. Noul proiect a fost depus pe 7.08.2023, sub numărul 7.618.
Ora românilor de pretutindeni
Emisiunea „Ora românilor de pretutindeni” este deja în grila televiziunii din 2 aprilie, conform unui anunț al televiziunii.
Este „dedicată diasporei românești și își propune să devină o adevărată platformă pentru cunoașterea problemelor și poveștilor românilor de pe toate meridianele, pentru a aduce modele de succes din rândul conaționalilor noștri, aflați în afara granițelor.”
Până în momentul publicării acestui articol, pe site au fost urcate 17 emisiuni. Unul dintre invitații emisiunii a fost chiar directorul DRDP, Gheorghe Cîrciu, numit de PSD, sau Natalia Intotero, parlamentar PSD, fost ministru al Românilor de Pretutindeni. Alți invitați nu au nicio legătură cu diaspora, sunt anteprenori locali.
„Noi, românii”
Cealaltă emisiune nu apare încă oficial în lista de programe a Metropola TV. Ea va fi prezentată însă de cunoscutul prezentator Mircea Radu care a anunțat, pe rețelele de socializare, că a filmat deja câteva episioade.
„Salutare, prieteni! O vreme foarte bună pentru filmare, aici, în Paris. Am ales o terasă mai retrasă pentru că am de făcut un anunț important. M-am întors în televiziune, am semnat cu Metropola TV. Emisiunea pe care o prezint se numește „Noi, românii” și deja am filmat câteva episoade în Germania, Olanda, Belgia, Franța”, a anunțat Mircea Radu, într-un clip video.
Un anunț al emisiunii de știri de la Metropola TV, postat miercuri seară pe pagina de Facebook a televiziunii, spune că Mircea Radu filmează pentru emisiunea „Noi, românii” încă de la începutul lunii iulie, adică cu o lună înainte de depunerea cererii de finanțare la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Cine conduce DRP
La finalul lui 2022, Gheorghe Cârciu a fost numit director cu rang de secretar de stat al DPRP. Membru al Partidului Social Democrat, el a terminat o facultate privată după 20 de ani de la terminarea liceului, în 2021, la Universitatea din Lugoj.
Directorul DPRP spune că, după terminarea liceului, s-a stabilit în Franța și s-a apucat de afaceri. În 2020, a candidat pentru primăria Bixid.
A intrat în politică mai întâi ca membru al Partidul Ecologist Român, condus de fostul jurnalist Radu Moraru, și, în 2014, a candidat pentru o poziție de europarlamentar din partea acestui partid. În campanie, o contracandidată l-a acuzat că nu știe să vorbească corect românește.
Un secretar de stat cu averi în Franța
Gheorghe Cârciu are, conform declarației de avere, un automobil marca Bentley din 2017, o casă de locuit, de 161 mp, la Meulan, în nordul Franței, în apropiere de Paris, și un apartament în Satu Mare, cumpărat în 2013.
În conturi, liderul PSD Diaspora peste 33.000 de euro și 75.000 de lei. La categoria împrumuturi, plasamente, părți sociale în firme, se regăsesc cele mai mari sume: peste 1.5 milioane de euro la SAS Lion 48 (acțiuni sau părți sociale) și aproape un milion de lei, împrumut acordat în nume personal, către SC Lion de Bucovina. Ultima firmă apare în documentele contabile cu doar doi angajați și fără profit.
De asemenea, Gheorghe Cârciu are datorii la două bănci din Paris: una de 420.000 de euro pentru perioada 2021 – 2041 și alta de 33.000 de euro pentru intervalul 2020 – 2029.
DRP nu răspunde
Europa Liberă a luat legătura cu producătorul emisiunii „Ora românilor”, care a spus că participarea la proiectele DPRP nu este atributul lui, ci al conducerii. Radu Preda, directorul Metropola, nu a răspuns la telefon.
*Deși a precizat că va răspunde repede solicitării Europei Libere de clarificare a diferenței de sumă dintre plafonul maxim pe care îl poate acorda pentru proiectele făcute de mass-media și cel acordat Metropola TV, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni nu a trimis încă punctul de vedere.
*Precizare – 31 august, ora 18:40
DRP precizează că a răspuns întrebărilor despre proiectul Metropola TV luni, 28 august, într-un email. Acesta nu a fost văzut de Europa Liberă până în momentul publicării articolului.
Răspunsul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Potrivit răspunsului, proiectul „Noi românii și Ora românilor de pretutindeni” a fost încadrat la domeniul „Spiritualitate și tradiție”, care are un plafon de 2.000.000 de lei, nu de 500.000 de lei, atât cât are domeniul „Cultură, societate și mass-media”.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) precizează că Publivol Creativ S.A. a cerut suma maximă de 2.000.000 de lei, dar a primit numai 900.000.
* Revenire la articolul inițial
Publivol Creativ S.A. a fost înființată în 2019 și are ca acționari Fotbal Club Voluntari S.A. și Primăria Voluntari. A avut un capital social la înființare de 90.000 de lei și activează ca agenție de publicitate. Conform site-ului, administrează Metropola TV și Radio Sport Total FM.
În 2022, Publivol Creativ S.A. a primit direct din bugetul Primăriei Voluntari 4 milioane de lei (880 de mii de euro), prin intermediul Direcției de Cultură.
Datele de la Ministerul de finanțe arată că firma a avut o cifră de afaceri de 8,3 milioane de lei (aproximativ 1,85 milioane de euro) și pierderi de 2,1 milioane de lei (466.000 de euro) cu 98 de angajați. În toți anii de la înființare, firma a mers pe minus.