După 1989, Ion Iliescu și grupul său au transformat haosul Revoluției într-un instrument pentru legitimarea noii puteri. Uciderea soților Ceaușescu nu a fost finalul violenței, ci începutul unei campanii orchestrate de manipulare și teroare.
Sub pretextul „teroriștilor” care ar fi atacat revoluția, românii au fost ținuți în frică. Focuri de armă fără sens, ordine contradictorii și victime nevinovate – toate au servit scopului de a crea un dușman invizibil, menit să distragă atenția de la capturarea puterii. Prin această strategie, noul regim s-a prezentat drept salvatorul care luptă pentru stabilitate.
Frica a fost arma principală. În timp ce românii se ascundeau de gloanțe și se suspectau unii pe alții, Iliescu și rețeaua sa își consolidau poziția. Crima devenise fundația noii conduceri, iar sacrificiul eroilor a fost folosit ca monedă de schimb pentru a justifica preluarea statului.
România a fost ținută captivă în această frică. Nici astăzi nu avem răspunsuri clare despre cine a tras sau cine a orchestrat violențele. Dar adevărul este tot mai evident: noul regim nu a adus libertatea promisă, ci o altă formă de control, bazată pe sângele vărsat în zilele de după 22 decembrie.
Teroarea de atunci a fost începutul unui sistem care ne-a furat viitorul. România merită adevărul, iar cei care ne-au ținut în frică trebuie să răspundă pentru trădarea lor.
