Cum a înăbușit Iliescu libertatea și democrația cu minerii pe 13 – 15 iunie 1990

Între 13 și 15 iunie 1990 Ion Iliescu a chemat la București minerii pentru a elibera cu forța brută Piața Universității de protestul permanetizat al susținătorilor unui regim democratic și liber.

„Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită” era mesajul transmis de către ex-comunistul Ion Iliescu.

Dorind să oprească manifestațiile opoziției, Ion Iliescu a dispus un plan diabolic: nu a intervenit cu forțele de ordine, ci a chemat minerii din Valea Jiului, manipulați de liderii lor sindicali.

Nici până astăzi nu s-a făcut dreptate pentru cei care au murit sau au fost grav răniți în timpul acelor evenimente. Clasa politică post-decembristă l-a protejat pe fostul șef de stat și toată structura responsabilă de jaful de după 1989.

Pe 15 iunie Ion Iliescu, cel vinovat pentru eșecul statului român de după 1989, avea să le mulțumească minerilor: „Va mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înalta conștiință civică. Deci, vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat ș în aceste zile: că sînteti o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu. Și de astă dată ați demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conștiință civică, patriotică, ati simțit momentul dificil și cu o dăruire exemplară v-ați arătat gata să fiți solidari cu puterea nouă. Exemplul dumneavoastră a fost plin de îmbărbătare pentru toti cei de bine, care doresc progresul societății românești. Vreau să vă mulțumesc deci pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-ați demonstrat în aceste zile. […]
Cu ajutorul dumneavoastră au fost descoperite în subsolul clădirii PNȚ-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi, cu care au injectat droguri unora din cei care stăteau în Piața Universității, și armament. […]
Eu vreau încă o dată să-mi exprim întreaga recunoștință, din partea populației Capitalei pentru prezența dumneavoastră, utilă și eficientă. Vreau să mulțumesc pentru spiritul organizat în care v-ați prezentat, în care ați acționat, să mulțumesc conducătorilor dumneavoastră, inginerului Cozma și celorlalți lideri sindicali care au fost în fruntea dumneavoastră, alături de noi, care ne-au ajutat în aceste zile. Deci vă mulțumesc tuturor pentru tot ce ați făcut în aceste zile!
Știm că avem în dumneavoastră un sprijin de nădejde: cînd va fi nevoie, vom apela! Sper să nu mai fie nevoie să apelăm la dumneavoastră!”

  • Cel de-al 29-lea președinte al SUA ar putea fi exhumat. Cererea făcută de nepotul său
    Nepotul fostului președinte american Warren G Harding a cerut în instanţă exhumarea rămăşiţelor bunicului său. James Blaesing spune că vrea să stabilească legătura de rudenie cu acesta cu „certitudine științifică”, potrivit BBC. Ceilalți membri ai familiei lui Harding s-au opus acestei cereri, motivând că au acceptat dovezi bazate pe ADN că mama lui Blaesing, Elizabeth Ann Blaesing, era fiica lui Harding și a lui Nan Britton. Harding, al 29-lea președinte al SUA, a avut o relație extraconjugală cu Britton înainte și în timpul mandatului său, între 1921 și 1923. Legătura dintre ei a fost dezvăluită la câțiva ani după moartea lui
  • Mareșalul Ion Antonescu și impostorul Horia Sima!?
    În 1919 locotenent-colonel Ion Victor Antonescu, împreună cu generalul Prezan, executau operațiunile militare de ocupare a Budapestei. Aceste acțiuni erau necesare în vederea consolidării internaționale a marelui act istoric de la 1 decembrie 1918 și care adusese, pentru prima dată în istoria modernă a românilor, toate teritoriilor locuite majoritar de către români sub un singur steag. Imperiul Austro-Ungar se prăbușise, Imperiul Otoman își găsișe sfârșitul iar Imperiul Țarist colapsase sub presiunea revoluției bolșevice importate din Germania. Războiul avusese un rol major în acest lucru iar România jucase rolul de primă vioară în dezintegrarea marilor imperii din regiune. Deși începuse târziu
  • Am bătut AUSTRIA și suntem pe primul loc
    Am bătut Austria la ea acasă și suntem pe primul loc în grupă. Scorul a fost de 3-2 în favoarea României. S-a jucat fotbal în Austria, dar fără spectatori. Antrenorul României, Mirel Rădoi, a găsit echipa perfectă ca să aducă 3 puncte, chiar dacă cu multă emoție. Românii au deschis scorul dar au fost repede egalați. La pauză era 1-1, ne-am distanțat pentru ca apoi să trăim cu emoții până la sfârșit. Suntem pe primul loc din grupă la acest moment.
  • Să înțelegem de ce suntem aici
    O imagine face cât o mie de cuvinte. Din imaginea de mai jos vom înțelege de ce suntem aici.
  • Să recunoaștem că acesta ne este acum nivelul: suntem praf
    România este la moment praf din toate punctele de vedere. Dacă nu eram așezați de Dumnezeu într-un loc așa de bogat cu siguranță că am fi dus-o mai rău ca în Africa. România nu a reușit decât un 1-1 cu Irlanda de Nord și asta după ce aproape o repriză a jucat cu un om în plus. Dar aici nu este despre fotbal sau despre Mirel Rădoi care trebuie să lucreze cu marfă de proastă calitate. Nu mai este suficient ca fiecare dintre noi să fie un succes, este necesar ca să învățăm să lucrăm împreună. Dezastrul politic, devenit dezastrul
  • 1 decembrie 1918: o simplă întâmplare sau un plan bine pus la punct de către români?
    Se vorbește de multe ori despre 1 decembrie 1918 ca despre o zi divină, o șansă unică în viață de care am știut să profităm. Realitatea însă alta: Marea Unire de la Alba Iulia a reprezentat un proiect bine gândit de înaintași și implementat cu seriozitate. Nu a fost vorba de nici o întâmplare, nu discutăm de noroc ci de stăruința românilor pe dorința acestora de unire într-un singur stat numit România. În 1821 a fost prima dată când românii au ieșit să înlăture dominația străină. Prin revoluția lui Tudor Vladimirescu domniile fanariote au încetat. În 1848, în timpul revoluțiilor
  • Astronomii au detectat cea mai mare și îndepărtată ciocnire a două găuri negre
    Astronomii au detectat cea mai mare și îndepărtată ciocnire a două găuri negre. S-a putut realiza acest lucru cu ajutorul undelor gravitaționale emise de către aceste fenomen. Se pare că aceste fenomen a avut loc însă acum mulți ani, jumătate din vârsta universului de astăzi. Fiind vorba de un fenomen foarte îndepătat el abia acum poate fi detectat pe pământ. Fuziunea a produs o gaură neagră cu o masă de 150 de ori mai mare decât a Soarelui. Pentru a detecta astfel de fenomene se folosesc undele gravitaționale generate de procese complexe și gigantice care se petrec în univers. Ele
  • Amuzant. A fost condamnată că nu a plătit taxele din videochat
    O femeie de 54 de ani din Cehul Silvaniei a fost condamnată de procurori pentru că nu și-a plătit impozitele la banii obținuți din videochat. Femeia și-a recunoscut vina și va trebuie să treacă să ajute la biserică. Situația este incredibilă, mai ales dacă te gândești că poliția română apără clanurile interlope dar vor să trimită după gratii o femeie care făcea bani din videochat. Doamna în vârstă de 54 de ani a declarat că și-a făcut cont pe un site de profil și a primit banii în contul său. Cum au aflat procurorii nu se știe dar de milioanele
  • Putea România lui Antonescu să blocheze armata rusă pe linia Carpați – Siret?
    Istoria nu se poate scrie cu dacă, însă oamenii au dreptul să își pună întrebări cu privire la consecințele probabile ale unor acțiuni istorice. Pe 23 august 1944 mareșalul Ion Victor Antonescu avea să fie arestat la ordinul regelui Mihai, cel care conducea formal România, dar în umbra unui complot din care au făcut parte atât reprezentanții ai partidelor democratice cât și ai partidului comunist român. Regele Mihai I avea să fie ulterior recompensat de către Stalin cu cel mai ridicat ordin ce putea să fie oferit de către URSS. Pe 23 august 1944 trupele ruse avansau deja spre Europa,
  • Coronavirusul este mai periculos pentru bărbați și pentru cei în vârstă
    Coronavirusul are o caracteristică cu totul specială și care arată slăbiciunea organismului uman de sex bărbătesc în fața bolilor: bărbații și persoanele mai în vârstă sunt mai predispuse spre complicații, spune revista nature.com . Pentru fiecare 1 000 de persoane testate cu vârsta sub 50 de ani nici una nu va deceda. În cazul persoanelor cu vârsta între 50 și 60 de ani 5 persoane din 1000 vor deceda. Pentru persoanele cu vârsta peste 70 de ani riscul crește brusc: peste 116 persoane din 1000 infectate vor muri. Vârsta este la moment cel mai important indicator al riscului de deces.
  • Africa este declarată liberă de poliomelită
    Din anul 2016 nici un caz nou de poliomelită nu a fost înregistrat. În mod oficial Africa a fost declarată liberă de această boală chiar dacă mai există diverse variații ale tulpinii virusului ce încă mai circulă prin continentul negru. În toate cele 47 de țări ale continentului s-a dus un amplu program de vaccinare. Boala nu are tratament și doar vaccinarea reprezintă o soluție și protejează pe viață. În multe dintre cazuri boala determină o paralizie ce duce în cele din urmă la deces în cazurile mai grave.   Africa este lipsită de poliovirus sălbatic, a anunțat Organizația Mondială
  • Pe 27 august 1991 Moldova și-a cerut independența față de URSS în vederea Unirii cu România… ce a urmat e incredibil
    În 1917, în plin război mondial, avea să înceapă revoluția bolșevică din Imperiul Țarist. În foarte scurt timp, dispunând de resurse importante de bani, ea s-a extins în tot imperiul. Țarul și familia sa aveau să fie arestați și apoi executați. Bolșevicii aveau să preia puterea, să scoată imperiul rus din război și Lenin avea să instaureze o nouă ordine. Pe fondul disoluției imperiului rus și a proclamării principiului autodeterminării popoarelor din imperiu moldovenii dintre Prut și Nistru aveau să decidă pe 27 martie 1918 unirea pe vecie cu regatul României. Acest lucru după ce pe 16 mai 1812 Moldova
  • Panourile solare: o mare vrăjeală inutilă
    Ai o casă undeva la munte, restrasă, și te gândești că cea mai bună soluție o reprezintă montarea de panouri solare fotovoltaice? Nici că nu se putea un gând mai prost. Am trecut prin această experiență și redau puțin din ea. În primul rând o casă normală fără un sistem de 10kWh este inutil, acesta reușidin să producă curent electric undeva la 5kWh. Asta dacă doriți să aveți toate cele funcționale prin casă, inclusiv o mașină de spălat care în multe moment consumă și peste 2kWh, cum ar fi spre exemplu secundele când pornește și încălzirea și motorul. Dacă vă
%d blogeri au apreciat: