Cum a ajuns DepoGaz Ploiești să funcționeze ilegale de mai bine de un an de zile cu ajutorul Romgaz și al Ministerului Energiei

Una dintre societățile-cheie din domeniul energiei, Depogaz SRL Ploiești, funcționează ilegal de mai bine de un an de zile din motive de …DNA, dar, surprinzător, conducerea Ministerului Energiei și cea a Romgaz au mușamalizat ilegalitatea cu aspecte penale.
La începutul anului 2023, printr-un troc politic al partidelor aflate atunci la guvernare, Asociatul Unic, SNGN ROMGAZ SA, a desemnat prin Decizia nr. 1/19.01.2023 pe cei cinci membri ai Consiliului de Administrație al DEPOGAZ SRL Ploiești, cu o durată a mandatului de 4 ani, în perioada 20.01.2023 – 20.01.2027.
Administratorul de la Depogaz Ploiești, Anna-Maria Vasile, trimisă în judecată de DNA pe 9 decembrie 2024, pentru fals în declarații de avere în formă continuată. Numai că, unul dintre administratori, Anna-Maria Vasile, care, conform contractului de mandat, „a acceptat în mod expres să dețină calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Societății”, la acea dată administratorul public al județului Prahova, adică mâna dreaptă a baronului PNL Iulian Dumitrescu „Lamborghini”, a intrat, la începutul lui decembrie 2024, în vizorul DNA.
Pe data de 9 decembrie 2024, DNA a dispus trimiterea în judecată față de un număr de 7 persoane implicate în dosarul mitei de 3.200.000 de euro a fostului președinte al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu „Lamborghini”.
Printre cele șapte persoane trimise în judecată s-a aflat și administratorul de la Depogaz Ploiești, Anna-Maria Vasile, „administrator public al județului Prahova și președinte CA la Distributie Energie Electrica Romania SA, pentru fals în declarații de avere în formă continuată (29 acte materiale)”.
DNA a precizat, la acea vreme, că „Inculpata VASILE ANNA-MARIA nu ar fi înscris, în perioada 2015-2023, în declarațiile de avere 3 terenuri și o casă dobândite de soțul acesteia prin moștenire, deși avea cunoștință de existența lor”. Dar, cu toate că a fost trimisă în judecată de către DNA, Anna Maria Vasile este în continuare administrator la Depogaz Ploiești, de unde este remunerată lunar cu vreo 2.700 de euro.
Legea e clară, dar nu se respectă de către Romgaz și Ministerul Energiei
Surprinzător, conducerea Romgaz, Răzvan Popescu, director general și Marius Gabriel Nuț, președinte al Consiliului de Administrație, dar și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, au refuzat să dispună prevederile legale, adică să o demită din bordul administrativ de la Depogaz Ploiești pe Anna-Maria Vasile.
Practic, conducerea Depogaz Ploiești a refuzat să respecte contractul de mandat care stipulează la articolul 4.2.16 că trebuie „să informeze Asociatul Unic (nr. Romgaz) în termen de maxim 24 de ore de la producerea oricărui Eveniment semnificativ”, adică să informeze că Anna-Maria Vasile a fost trimisă în judecată de DNA.
Mai mult, articolul 4.2.25 din contractul de mandat stipulează „să respecte sub sancțiunea revocării din calitatea de administrator obligațiile asumate conform anexelor 1-5 la acest Contract”.
Totodată, în contractul de mandat se prevede că administratorul declară că „îndeplinește cerințele prevăzute în Cadrul juridic aplicabil și actul constitutiv pentru deținerea calității de administrator în cadrul Consiliului de Administrație al Societății”. În plus, încetarea contractului de mandat se poate face prin „retragerea/neacordarea autorizației ORNISS, conform legislației în vigoare” și „în alte cauze prevăzute în Cadrul legal aplicabil”.
Societatea Depogaz SRL Ploiești este…în aer de peste un an de zile
Practic, din decembrie 2024, Anna-Maria Vasile este trimisă în judecată de DNA, dar ea este în continuare în Consiliul de Administrație de la Depogaz SRL Ploiești, ceea ce este ilegal. Însă, ilegalitatea este și mai mare, întrucât toate hotărârile luate de Consiliul de Administrație de la Depogaz SRL Ploiești, începând din decembrie 2024 și, până în prezent, sunt lovite de nulitate, ceea ce a generat o situație incredibilă, numai bună de …DNA.