Cseke Attila, despre proiectul privind vaccinarea obligatorie: Va fi promovat ca inițiativă parlamentară

Distribuie acest articol!

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, marţi, că mai mulţi miniştri, în calitate de parlamentari, vor depune o iniţiativă legislativă care are la bază proiectul Ministrului Sănătăţii referitor la vaccinarea sau testarea periodică a personalului medical. Ministrul anunţă că proiectul a fi dezbătut în procedură de urgenţă, anunță news.ro.

Ministrul Cseke Attila a fost întrbat, marţi, despre personalul medical, în mare parte nevaccinat, şi a răspuns: ”În Ministerul Sănătăţii s-a pregătit acel proiect legislativ. Având în vedere că Guvernul a devenit interimar, vom promova proiectul prin iniţiativă legislativă. Mâine, mai mulţi membri ai Guvernului, ca şi parlamentari, vor semna această iniţiativă legislativă şi îl vom promova în procedură de urgenţă”.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, vineri seară, că avem nevoie urgenţă de o lege care să prevadă, fie vaccinarea personalului din anumite domenii, fie testarea periodică.

”Nu mai este timp de aşteptat”, a afirmat Arafat, cerând parlamentarilor să voteze în regim de urgenţă o lege în acest sens.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: