Știrile 60m.RO

Criză mare la așa-zișii masoni. Frățiorii de la Marea Lojă Națională din România au nevoie de 2.000.000 de euro

O gașcă de așa-ziși masoni, grupați în Asociația Marea Lojă Națională din România (MLNR), avându-l acum la butoane pe preotul Cătălin Tohăneanu, caută în disperare bani, să finalizeze o construcție megalomanică, începută în București de mai bine de zece ani.

2.500 mp pe Bulevardul Expoziției din București – cadoul imobiliar al lui Ponta pentru plagiatorul Radu Bălănescu

În ultima ședință de Guvern din 2013, fostul premier Victor Ponta a dat gratuit în folosință, pentru 49 de ani, un teren de 2.500 mp, evaluat la 2,1 milioane de lei,pentru construirea unei clădiri „de interes public” de către  Asociaţia „Marea Lojă Naţională din România”, condusă atunci de plagiatorul Radu-Ninel Bălănescu.

Ulterior, în 2015, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a dat undă verde planului de urbanism prin care MLNR a cerut permisiune să își construiască un sediu pe Bulevardul Expozitiei nr. 24 F din București, mai exact lângă Complexul Romexpo.

Noul sediu va avea patru etaje înălțime și va adăposti o parcare subterană, săli multifuncționale, un restaurant, un club, dar și un muzeu și o bibliotecă. Lucrările au demarat după ok-ul dat CGMB și o clădire mastodont din sticlă și beton a început să prindă contur.

Între timp, plagiatorul Radu-Ninel Bălănescu a fost debarcat de la șefia MLNR, iar locul său a fost luat de către așa-zisul preot Cătălin Tohăneanu, căruia, în 2023, Patriarhul Daniel îi retrăsese decorația acordată cu un an înainte, când a aflat că este implicat în MLNR (Premieră: Patriarhul Daniel l-a executat pe „locotenentul” plagiatorului mason Radu Bălănescu).

Clădirea MLNR a prins contur și chiar s-a făcut o așa-zisă inaugurare, dar, de vreo doi ani, lucrările au fost sistate din lipsă de bani. Și acest aspect este descris pe larg într-un document al MLNR, aflat în posesia PUTEREA, și intitulat „Informare cu privire la stadiul lucrărilor de construire a Obiectivul Socio-cultural al MLNR”.

„Dotarea Marelui Templu cu scaune presupune colectarea unui cuantum de 2.000.000 de euro” 

„P R Fr Cătălin Tohăneanu a amintit că, în cadrul Conventului din 1 noiembrie 6025 A L, a înaintat tuturor Fraților din Obediență rugămintea de a se implica activ în definitivarea proiectului de sponsorizare pentru dotarea Marelui Templu cu scaune, proiect a cărui finalizare presupune colectarea unui cuantum de 2 milioane de euro, extrem de important și necesar pentru finalizarea Obiectivului Socio-cultural. Marele Maestru a făcut apel către membrii Marelui Consiliu pentru a sprijini campania de strângere de fonduri prin achiziționarea celor 200 de scaune rămase disponibile. Valoarea sponsorizării este de 5.000 de euro/scaun, cu posibilitatea de eșalonare pe parcursul unui an. P R Fr Cătălin Tohăneanu a subliniat că aceasta devine o obligație pentru Marii Demnitari ai MLNR, în contextul în care creditul de 5 milioane de euro, contractat în mandatul Marelui Maestru din Trecut (nr. Radu Ninel Bălănescu), s-a dovedit insuficient pentru finalizarea construcției, iar actuala administrație a achitat deja debite și dobânzi în valoare de aproximativ 1.452.000 de euro. Obiectivul declarat este ca Marele Templu să devină funcțional la data de 1 decembrie a anului viitor”, se menționează în așa-zisa dare de seamă a lui Cătălin Tohăneanu către „frățiori”.

Practic, așa-zișii masoni mai au nevoie de 2.000.000 de euro și au scos pe piață, la vânzare, vreo 200 de scaune de mason, care trebuie să fie sponsorizate cu cel puțin 5.000 de euro, fiecare scaun.

Însă, așa-zisul șef al MLNR, Cătălin Tohăneanu, recunoaște că acel credit de 5.000.000 de euro luat de plagiatorul Radu Bălănescu a fost insuficient, dar și că deja s-au achitat debite și dobânzi în valoare de aproximativ 1.452.000 de euro.

Urgența nr.1: „Ample acțiuni de salubrizare a tonelor de reziduuri și de remediere a infiltrațiilor majore de apă, care afectează structura de la subsol până la terasă”.

Documentul deținut de PUTEREA scoate în evidență și adevărata realitate a stadiului în care se află clădirea demumită pompos Templu Masonic.

„Pentru a clarifica situația, P R Fr Remus Borza a dispus realizarea unei expertize tehnico-economice complexe, pe parte de rezistență, arhitectură, curenți slabi, ventilație, design interior și fațade, expertiză pentru care a fost contractată o echipă de reputați profesori universitari de la Universitatea Tehnică de Construcții București. Scopul acestei expertize este verificarea conformității cu standardele în vigoare, validarea cantităților și a valorilor decontate, precum și – cel mai important – identificarea econformităților și a viciilor de execuție, esențiale pentru siguranța viitorului edificiu, astfel încât să poată fi remediate”, se menționează în document.

Mai mult, se precizează că „Prea Respectabilul Frate Remus Borza a descris starea deplorabilă în care a fost preluat șantierul, menționând necesitatea unor ample acțiuni de salubrizare a tonelor de reziduuri și de remediere a infiltrațiilor majore de apă, care afectează structura de la subsol până la terasă”. 

„Cu banii care s-au decontat până în prezent de Marea Lojă, Obiectivul Socio-cultural trebuia finalizat de acum mult timp”

Potrivit acestui document, „Obiectivul strategic este reluarea lucrărilor pe șantier după data de 10 ianuarie 6026 AL, pe baze contractuale corecte și sustenabile, vizând recepția finală a Edificiului până la data de 1 decembrie 6026 AL. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv final trebuie, bineînțeles, să găsim și surse de finanțare, căci, din momentul în care toți subcontractorii vor reîncepe lucrările, vor solicita și achitarea facturilor. Bineînțeles, nu vom mai urma modelul precedent (cât se cere, atât plătim), ci vom urma un model valoric, sustenabil, onest, concret și în prețuri de piață”.

Dar, din acest document reiese și faptul că în mandatul lui Radu Bălănescu s-au tocat o mulțime de bani, iar clădirea nu a fost finalizată.

„Cu banii care s-au decontat până în prezent de Marea Lojă, Obiectivul Socio-cultural trebuia finalizat de acum mult timp, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat”, a subliniat Remus Borza.

„Fiecărui membru prezent în Marele Consiliu îi revine obligația morală și statutară de a facilita achiziționarea a cel puțin două scaune”

În finalul acelui document se precizează: „Cătălin Tohăneanu a trasat o sarcină clară, precizând că revine fiecărui membru prezent în Marele Consiliu obligația morală și statutară de a facilita achiziționarea a cel puțin două scaune”. Iar, în ceea „privește formalitățile contractuale aferente achizițiilor, Frații au fost îndrumați să ia legătura cu D R Fr Paul Milodin, Juristul Asociației, sau cu D R Fr Alexandru Dumitriu pentru perfectarea documentelor”.

Așadar, gașca de așa-ziși masoni, condusă de Cătălin Tohăneanu, caută cu disperare bani pentru finalizarea Marelui Templu. Că, deh…mulți bani au fost prăduiți de plagiatorul Radu-Ninel Bălănescu! Astfel zis: criză financiară majoră la asociația celor cu șorțulețe!

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button