Internațional

Cristoiu: Iuliu Maniu spunea, în 1945, reprezentantului SUA la Bucureşti – Am reacționat și voi reacționa întotdeauna împotriva tuturor acelora care vor să aservească țara unei puteri străine

Jurnalistul şi analistul politic Ion Cristoiu scrie, într-un articol pe blogul personal, că politicienii români de azi au ajuns „să cerşească măcar un zâmbet” de la „trimişii Apusului” care sosesc în ţara noastră cu aerul că ajung pe propria moşie, călcându-şi în picioare orice strop de demnitate şi necontenind „să facă temenele”.

Asta, spune gazetarul, spre deosebire de atitudinea verticală şi demnă pe care a avut-o în 1945 Iuliu Maniu, liderul ţărănist ce avea să sfârşească în 1953 după un regim de exterminare în închisoarea comunistă de la Sighet, care atunci, chiar în anii în care se instaura teroarea sovietică, i-a spus direct şi fără ocolişuri în faţă trimisului special al SUA la Bucureşti: „Am reacționat și voi reacționa întotdeauna împotriva tuturor acelora care vor să aservească țara unei puteri străine”.

Iată textul:

„Pe 16 noiembrie 1945 sosește în România Mark Ethridge, trimis special al președintelui SUA. În contextul anilor 1945-1947, americanul e cel mai înalt reprezentant occidental care vizitează România pentru a se convinge, la fața locului, de realitatea pe care o sesizau rapoartele trimișilor SUA și ai Marii Britanii la București. Aceste documente semnalau, cu îngrijorare, treptata instaurare a dictaturii comuniste, dar, mai ales, colonizarea sălbatică a României de către sovietici. Strigăte de alarmă în acest sens primiseră Washingtonul și Londra și de la liderii PNȚ și PNL. Evident, Iuliu Maniu cere lui Mark Ethridge o întrevedere. În Misiune dificilă, generalul C.V.R. Schuyler, reprezentantul SUA în Comisia Aliată de Control, relatează despre convorbirea dintre fruntașul național-țărănist și trimisul Americii. Potrivit memorialistului, Iuliu Maniu s-a plîns de teroarea instalată în România de către comuniști, dar, mai ales, de exploatarea nemiloasă, fără precedent în istorie, a economiei naționale de către ocupanții veniți de la Răsărit. Discuția a fost însă mult mai largă. Ceea ce nu ne spune Schuyler ne dezvăluie mărturiile documentare strînse între copertele volumului Cartea Albă a Securității (1944-1947). Din cîte se știe, Serviciul Special de Informații, trecut cu arme și bagaje de partea comuniștilor, avea oameni infiltrați peste tot. Normal, așadar, ca respectivul serviciu să afle imediat despre conținutul dialogului dintre Maniu și Mark Ethridge. Potrivit Notei informative din 30 noiembrie 1945, marele om politic român i-a zis-o scurt trimisului american:

„Politica mea a fost permanent constantă de a lupta împotriva oricui ar vrea să aservească țara unei puteri străine. Legionarii care s-au încadrat în partidul meu fac politica mea. Ei au luptat chiar împotriva fostului lor șef, Horia Sima, care făcea parte din guvernul Tătărescu, în timp ce eu am luptat în mod permanent împotriva infiltrației germane, care apoi ne-a dus la dictatura lui Antonescu. Sînt considerat reacționar. Într-adevăr, am reacționat și voi reacționa întotdeauna împotriva tuturor acelora care vor să aservească țara unei puteri străine. Așa am făcut ieri, împotriva acelora care au lucrat cu Germania și pentru ea, așa fac azi, împotriva acelor care ne aservesc Uniunii Sovietice, așa aș face mîine, dacă englezii sau americanii ar avea aceleași practici față de România, ca Germania sau Uniunea Sovietică.”

Interlocutorul lui Iuliu Maniu nu era Vîșinski. Era trimisul Americii, al țării de care se legau, în acel moment, toate speranțele țărăniștilor, ale democraților români în general. Judecînd după temenelele făcute occidentalilor de politicienii de azi la putere în România, după felul dezgustător în care ei cerșesc surîsurile oricărui trimis al Apusului, ne-am fi așteptat ca Iuliu Maniu, rămas singur în fața sovieticilor, să dea dovadă de ceea ce se numește la ora actuală, diplomație. S-ar fi putut manifesta mai puțin categoric în afirmarea independenței naționale a României nu numai față de URSS, dar și față de orice altă țară care ar fi încercat să atenteze la suveranitatea națională. Contrazicîndu-ne așteptările, Iuliu Maniu își reafirmă orgolios stindardul luptei sale de-o viață: cea împotriva oricărei politici de aservire a României unei puteri străine, fie aceasta chiar Statele Unite ale Americii. Atitudinea lui Iuliu Maniu e cea a unui patriot exemplar. Din nefericire, nici unul dintre urmașii lui de astăzi nu-i făcut din aceeași plămadă”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button