Opinii

Cristoiu: În război, este o mare greşeală să-ţi subestimezi inamicul; contraofensiva ucraineană nu a avut loc, deși Ucrainei i s-au dat bani, armament, sprijin mediatic, rachete

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră că în război „nu ai voie să minimalizezi dușmanul”.

„Contraofensiva Ucrainei nu a avut loc. Rușii nu sunt în defensivă, ci în ofensivă”, a declarat Ion Cristoiu.

Conform acestuia, ”orice minimalizare a adversarului este criminală. În momentul în care lui Hitler i s-a zis că rușii au tancuri, el a zis «Cine, mă, ăiă?». Mai bine exagerezi. Nu ai voie să minimalizezi dușmanul.”

„La ora actuală aveam următoarea situație: contraofensiva Ucraineană nu a avut loc, deși în Ucrainei s-au dat bani, armament, sprijin mediatic, rachete. Rușii au cucerit și anexat 20% din Ucraina, care înseamnă un efort uriaș din punct de vedere administrativ”, a mai spus scriitorul.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button