Cristian Terheș: 8 decembrie este o zi de cotitură pentru tot ceea ce înseamnă, nu doar diplomație românească, dar și politică românească. Niciodată la masa bogaților, sclavii și săracii nu vor lua parte
Europarlamentarul Cristian Terheș a declarat într-o conferință extraordinară a partidului AUR de la Bruxellesc că 8 decembrie este o zi de cotitură pentru tot ce însemnă diplomație românească, dar și politică românească, după eșecul răsunător al aderării României la spațiul Schengen.
„În aceste trei zile a fost un adevărat maraton. Am spune în interiorul Parlamentului European, pentru că am avut enorm de multe întâlniri cu reprezentanți, cu membri ai Parlamentului European, din diverse grupuri și din diverse țări. Un subiect important care a fost pus pe agenda tuturor discuțiilor a fost susținerea integrării României în Schengen. În cadrul acestor discuții, într-adevăr s-au ridicat preocupări, aș spune, cum a fost și cazul colegului din Suedia. Am asistat la o parte din aceste discuții, chiar spunea și citez: Avem o problemă, spune, cu cerșetorii care cer sau cerșesc la ieșirea din magazine. Noi, în Suedia, reușind efectiv să eliminăm cerșetoria din spațiul public și vorbind cu el despre lucrul acesta, i-am spus uite, a fost cineva? Din partea Guvernului României să discute cu voi?
Nu de acum, pentru că asta nu este o problemă recentă, e o problemă recurentă. A fost cineva din partea Guvernului României, din partea instituțiilor de forță ale statului român, care sunt decorate de Comisia Europeană și menționate ca fiind la apogeu? În toate aceste rapoarte MCV sau pe statul de drept și îmi spunea: Nu, domnule, nu ne a contactat nimeni și am rămas un proiect de viitor pe care îl avem este de a facilita această legătură strânsă între actualul guvern suedez și Partidul AUR din Parlamentul României. Să vedem în ce măsură putem să aducem o parte din acești parlamentari în România, să avem discuții bilaterale cu instituțiile de forță ale statului român, cu precădere DIICOT, Parchetul General, pentru că este totuși, de atâția ani de zile această problemă.
Faptul că se împarte UE, e trist, e regretabil. E inacceptabil ca atunci când se vorbește despre România, încă în unele țări, să se spună sau să fie asociată România cu bande de cerșetori sau de persoane care încalcă legea. Dacă partidele care s-au perindat până acum la guvernare și-ar fi făcut treaba, am fi intrat astăzi în Schengen. Exact cum a intrat Croația la pas, fără să ne preocupăm, fără să ne uităm la ceasul, timpul, dacă am intrat, dacă nu am intrat, oare ce apare pe surse? Prin urmare, ziua de astăzi, aș spune 8 decembrie, este o zi de cotitură pentru tot ceea ce înseamnă nu doar diplomație românească, dar și politică românească.
Niciodată la masa bogaților, sclavii și săracii nu vor lua parte. E momentul să ne ridicăm în picioare și să ne cerem drepturile care ni se cuvin. Intrarea României în Schengen nu este un privilegiu, nu este ceva pe care cineva ni-l dă din prea mare mărinimie pe care o are față de România, ci este un drept pe care România l-a câștigat cu costuri enorme, pentru că protejarea granițelor țării și, implicit, protejarea granițelor Uniunii Europene, care se suprapun peste granițele României, se fac cu banii românilor. Prin urmare, dacă avem obligații, pe de-o parte, normal este să avem și drepturi. Prin urmare.
Obiectivul nostru, al meu, în Parlamentul European al Partidului AUR în Parlamentul României este de a coagula o forță în România care cu adevărat să lupte pentru interesele țării și pentru a ridica absolut fiecare român la maximul de capacitate pe care îl are. Și, în fond și la urma urmei, să aducem bunăstarea acasă, în România, astfel încât cei care au plecat să se întoarcă, iar cei care au rămas să nu mai plece. Vă mulțumesc!”, a declarat Cristian Terheș.