Politică

Crin Antonescu: Adrian Năstase poate ar fi fost mai bun președinte decât Traian Băsescu

Candidatul susținut de PNL, PSD și UDMR la președinția României, Crin Antonescu, susține că este posibil ca Adrian Năstase să fi fost un președinte mai bun decât a fost Traian Băsescu, făcând referire la alegerile din 2004.

Întrebat într-un podcast realizat de Denise Rifai dacă regretă că l-a susținut pe Traian Băsescu în 2004, Crin Antonescu susține că este posibil că da.

”Asta nu putem ști niciodată, acum sunt tentat să spun că da. L-am susținut cu jumătate de suflet pe Traian Băsescu, nu de alta, dar îl cunoșteam din guvernele Convenției Democratice. Atunci am crezut cu fermitate că regimul Năstase trebuie schimbat, trebuie trecut în opoziție, trebuie găsită o alternativă, și l-am susținut, un pic ”à contrecoeur”, dar l-am susținut pe Traian Băsescu.

Astăzi, nu pot spune, e posibil ca Năstase să fi fost o variantă mai bună, deși era clar și  acolo că prea multă putere, strica. Totuși nu-I pot acuza, nu pot aplica prezumția de nevinovăție domnului Năstase că le-a făcut dosare politice adversarilor lui, pentru că nu le-a făcut atunci când era la putere, inclusiv lui Traian Băsescu. Ba chiar i le-a cam închis sau amânat și deci asta mă îndeamnă să spun nu știu, poate Năstase ar fi fost mai bun”, a spus Crin Antonescu.

El a mai făcut în cadrul interviului o afirmație referitoare la un fost lider PSD controversat: Liviu Dragnea. Despre el a spus că dosarul prin care a fost condamnat în mai 2019 trei ani și șase luni de închisoare cu executare că a fost un dosar politic.

A spus asta în contextul în care a fost întrebat ce a vrut să spună atunci când a zis că anumite dosare politice au fost girate de Ambasada SUA în România.

”Nu știu când am declarat eu că au avut girul SUA. Am declarat, da, că în justiție s-a făcut politică, prin intermediul justiției.

În ceea ce privește pe Liviu Dragnea, din câte cunosc eu, pentru că nu i-am cunoscut dosarul, cred că Liviu Dragnea a fost condamnat foarte ușor și probabil cu tentă politică pentru acel prim proces, cu referendumul. În al doilea rând, toată lumea a avut îndoieli și numănui nu i-a scăpat totuși izul politic al acestui proces, care nu era un proces dfe mare corupție, cu două angajate pentru care nu semnase Dragnea și așa mai departe. Da, asupra procesului Dragnea planează o impresie, cel puțin, această impresie o am și eu, e o impresie nu e o acuzație sau afirmație, nu am elemente, o impresie de caracter politic, da.

Nu-mi amintesc eu chestiunea asta, nu este exclus, dar nu am elemente să spun eu care dosar a fost girate de Ambasada SUA și care nu.

Am făcut afirmația că s-a făcut politică prin intermediul justiției, și mai ales am făcut recent afirmația că nu se va mai face politică prin intermediul justiției dacă voi fi ales președinte.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button