Aproape de fiecare dată când aud numele orașului Pitești îmi aduc aminte de „Experimentul Pitești”, așa-zisele încercări, desfășurate între anii 1949 – 1952, de „reeducare” a deținuților politici din Închisoarea Pitești. La ordinul comuniștilor extremiști, în frunte cu Ana Pauker, esența metodei aplicate în experiment a fost transformarea victimelor în călăi, scopul experimentului fiind renunțarea prin tortură la convingerile și ideile politice și religioase a deținuților.
Acțiuni sub mottoul: „scopul scuză mijloacele” le regăsim și în zilele noastre, aici vă aduc aminte de operațiunea „Flamânzii sub acoperire”, pusă în practică sub egida Consilierul USR, Ana Munteanu, fană înfocată a Anei Pauker, care și-a trimis colegii de partid să ia masa într-un restaurant din orașul Timișoara, la data aceea aflat în carantină, apoi a năvălit cu jandarmii pentru a surprinde flagrantul.
Revenind la crima de la Pitești, în plină zi, la o terasă din incinta Autogării Pitești, a izbucnit un incendiu minor din cauza unui scurtcircuit. Ospătărițele, depășite de situație, au solicitat ajutorul unor polițiști care se aflau in zonă. Acești au reușit să stingă focul cu un extingtor înainte ca echipajul de pompieri să ajungă la fața locului.
Zaharia Barbu, un bărbat în vărstă de 63 de ani, fost inginer al Rafinăriei Arpechim, se afla, în momentul izbucnirii incendiului, la acea terasă, servind o apă minerală și o cafea.
Chelnerițele și polițiștii povestesc că le-a fost dificl să se înteleagă cu el, să-l scoată afară, pentru că era băut și le stătea în picioare, mai mult își punea viața în pericol, putând să se asfixieze cu fum.
Într-un final reușesc să-l scoată cu „minimul de forță necesară”, conform declarației purtătorului de cuvânt al Poliției Pitești.
Pompierii ajung la intervenți însă dl. ing. Barbu tot nu se lăsa plecat, era în fața terasei și tot le statea în picioare polițiștilor, tot încerca, bâlbâit de aburii alcoolului, să le comunice ceva.
Unul dintre polițiști, ajuns în pragul disperării strigă la el:
– Hai bre, pleacă de aici!
Alt polițist i se alătură hotărât:
– Dă- drumul de aici!
O doamnă sau domnișoară polițist strigă a ordin:
– I-al p’ăsta de d’aici… i-al p’asta de aici că nu stiu ce fac cu el!
Bărbatul este înconjurat acum de patru, cinci polițiști și i se ordonă într-un strigăt:
– Du-te mă și stai acolo jos, hai dă-i drumu… gata!
Este prins de mână și împins într-o parte.
Un polițist în vestă reflectorizantă, profită de faptul că dl. ing. Barbu s-a întors cu spatele, să nepustește asupra lui, îl pinde cu ambele mâini de gât, se răsucește împreună cu acesta și îl trântește la pământ dândul cu capul asfalt.
– Că nu stau de tine eu… Dă-te în m…ții m..-tii de nesimțit! strigă un polițist!
– Stai jos, jos…Culcat! Jos!
Cu ultimele forțe bărbatul se ridică în genunchi și-n mâini cu patru polițiști în spinare.
Unii martori la incident încep să se îndepărteze din zonă oripilați de scena dramatică și de strigătele polițiștilor, alții continuă să mănânce și să bea liniștiți la doar doi, trei metri distanță.
După câteva secunde dl. ing. Barbu cedează, un polițist îi îndoaie mâinile la spate pentru a-l putea încătușa, în timp ce altul îl ține imobilizat punându-i un genunchi pe gât.
Dl. ing. Zaharia Barbu moare la scurt timp, asfixiat.
Pompierii veniți să stingă incendiul încearcă în zadar să-l resusciteze .
Moartea este perversă, acei polițiști care „l-au salvat” pe dl. ing. Barbu de la asfixierea cu fum reușesc apoi, la câteva minute, să-l omoare prin asfixiere ca urmare imobilizării cu ghenunchiul pe gât.
Din moartea dl. ing. Barbu învățăm că, la Pitești, nu am învățat nimic din istorie și ar fi bine să reținem faptul că scopul este la fel de important precum mijloacele pe care le folosim.
Cosmin Matache
