Politică

Cozmin Guşă: „Sorosişti români, vă ordon treceţi Prutul”

„În urmă cu vreo doi ani mi-a devenit clar că rețeaua Soros încearcă să ocupe pozițiile de decizie în R. Moldova, beneficiind de alegerea Maiei Sandu ca președinte, și-am tot relatat cum în funcțiile cele mai importante din justiția și serviciile secrete moldovenești au fost numiți moldoveni care musai trebuiau să facă parte (cu acte!) din rețeaua miliardarului ungaro-evreo-american. Azi nu se mai îndoiește nimeni că țara fraților noștri de peste Prut se poate redenumi chiar așa cum am propus, respectiv ”Moldova – Republica Soros”, marcându-se astfel o premieră în politica internațională”, scrie, pe Facebook, analistul politic Cozmin Guşă.

„Ieri s-a consumat încă un episod din constituirea acestui nou stat, ce implică în mod direct și transparent România, respectiv numirea/votarea Ancăi Dragu, senator USR în Parlamentul de la București, în funcția de președinte al Băncii Naționale a Moldovei. Dragu a fost ministru de finanțe în Guvernul Cioloș (de fapt guvernul Coldea-Soros), e bănuită în mod întemeiat c-ar fi un ofițer acoperit al unui serviciu secret românesc, cel mai probabil SIE, și nici un analist serios nu se îndoiește că ea face parte tot din rețeaua Soros. Operațiunea de numire/votare, plus acordarea cetățeniei Moldovei și depunerea jurământului, s-au desfășurat pe durata a 24 de ore, ”de azi pe mâine” cum se zice, urmată de tăcerea mormântală a analiștilor de la București și Chișinău, ceea ce indică în mod clar că avem de-a face cu o operațiune de intelligence, și nu cu una politică. Singurul ziarist ce-a avut curajul să prezinte operațiunea și implicațiile ei a fost clujeanul Liviu Alexa, care după ce-a scris articolul al cărui link îl aveți aici (Soroșiști români, vă ordon: Treceți Prutul. Planul Maia-Președintele României continuă neabătut. USR-ista Anca Dragu, noua șefă a Băncii Naționale moldovenești – Ziar de Cluj), și obținând copia decretului de acordare a cetățeniei pe repede-înainte, a mai completat ulterior în felul următor: ”Later edit: A venit și hârtiuțaaaa de acordare a cetățeniei. Dovada că a fost manevră. Dovada că Anca Dragu e ofițer superior SIE. Dovada că Gabriel Vlase, șeful SIE, a fost informat, când a fost nevoie, nu când s-a copcialit planul. Dovada că fraierul de Cătălin Drulă, șeful USR, nu știa. Dovada că simfonia e dirijată de americani. Ciolacu, ești bine?”

După ce o să citiți întreaga argumentație din articolul de mai sus o să vă fie mult mai clară magnitudinea operațiunii. Despre posibilele consecințe urmează să ne lămurim prin analizele ulterioare, eu le-am întors pe toate părțile în discuțiile de ieri cu confrații Alexa, Comaroni și Romoșan. Acestea implică de la unirea României cu Moldova pe mână americano-sorosistă, la candidatura concomitentă/consecutivă a Maiei Sandu (sau Mircea Geoană sau Laura Kovesi) la prezidențialele de la noi și de la ei (reprogramate prin inițiative recente de lege ale PNL în Ro, respectiv PAS în Md, ca să poată avea loc în toamna lui 2024!), reluând astfel modelul vechi al unirii realizate sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Petru Romoșan a descifrat jocul la disperare al americanilor legat de procesul de lărgire al UE într-o analiză pentru Insitutul GOLD scrisă aseară ( Ucraina, Republica Moldova și Georgia trebuie să se integreze în UE! – Solid News ), iar opinia lui legată de unirea României cu Moldova e sintetizată așa:

” (…) România ar trebui să susțină această integrare a Ucrainei, a Republicii Moldova și cu o mică defazare a Georgiei, pentru că e în interesul ei. Reunificarea României cu Basarabia se va face mult mai ușor cu o Republică Moldova integrată în UE. Iar prin unirea Basarabiei cu România, Republica Moldova va deveni foarte simplu și membră NATO. Rusia nu are nici un argument să se opună. Rusia nu se poate opune integrării în UE a Ucrainei, a Republicii Moldova sau a Georgiei. Dar e sigur că se va opune până la capăt ca Ucraina să devină o membră NATO. Și ca soldați și armament NATO să staționeze în Ucraina.E unul dintre punctele principale pe care Vladimir Putin le-a repetat de curând. În afară de demilitarizare și denazificare. Dar Rusia nu poate avea aceleași pretenții cu străvechiul pământ românesc, Basarabia, pe care URSS l-a anexat fraudulos.”

Mulți m-au năpădit ieri cu mesaje de tipul că nu e corect să acuz operațiunea sorosistă, că Anca Dragu e de-a noastră și trebuie susținută, nu chestionată, că idealul Unirii e important și nu contează cum se realizează, ș.a., nu le-am răspuns în mod direct, dar o s-o fac aici. Și zic că e absolut obligatoriu să ne întrebăm în mod public cine și de ce a acceptat din partea statului român o asemenea grozăvie, realizată pe mâna unora din rețeaua Soros, despre care știm în mod sigur că sunt mandatați pentru proceduri de dezintegrare, spoliere și înavuțire. Cum adică noi jurnaliștii/analiștii/comentatorii să ne lăsăm pradă emoțiilor sau directivelor primite în mod subteran și securistic și să nu chestionăm un asemenea proces major și istoric, dar care, fușerit după cum se observă, poate deveni ultrapericulos?!

De vreo lună am tot amânat să consemnez că singura soluție electorală ce i-ar putea ajuta pe cei din PSD și PNL să rămână la putere ar fi un megaproiect de țară care, neputând fi unul de dezvoltare economică, rămâne să fie unul de dezvoltare teritorială, anume unirea cu Moldova, proiect ce-ar putea acoperi cumva marasmul politico-economic ce va fi taxat dur de către votanți pe parcursul alegerilor de anul viitor. Treaba ar merge și-n Moldova, unde a devenit clar că regimul Maiei Sandu nu mai e votabil, s-a văzut asta în mod clar la ultimele alegeri locale. De-aici apare și favorabilitatea tăcută pe care, bezmeticii noștri de politicieni, la pachet cu presa plătită, o arată la proiectul de unire de tip ”RO + MD = RO”, pe care sorosistii americani, în disperare de cauză și lipsă de soluții, l-au pus spre implementare în ultimele luni, și l-au devoalat în mod public prin forțarea numirii lui Anca Dragu în funcția de președinte al BNM.

Eu sunt un unionist vechi și dovedit, ba chiar acuzat pentru asta, la fel ca și confrații din presă ce s-au exprimat pe subiect, e clar că și majoritatea românilor și o bună parte dintre moldoveni gândesc pozitiv despre Marea (re)Unire, dar tocmai din acest motiv militez în mod public și critic ca discuțiile și operațiunile dedicate să aibă loc în mod transparent și asumat, și nu drept consecință a unor proiecte ilegitime creionate pe repede înainte de către analiștii sorosisti și dovedit incompetenți ai partenerului nostru strategic, căruia prea puțin îi pasă de ce și cum vor genera în partea noastră de lume. Exemplul felului cinic și prostesc prin care au acționat în cazul Ucrainei, clamând în mod mincinos că vor să le facă bine vecinilor noștri, ar trebui să fie suficient și să poată stopa această nouă mascaradă, bine evidențiată prin remarca dureros-ironică a lui Alexa: ”Sorosisti români, vă ordon: Treceți Prutul!’, scrie Guşă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button