Știrile 60m.RO

Cozi uriașe. Mii de de rezerviști din București și Ilfov au fost chemați la mobilizare

În continuare sunt cozi uriașe la unitățile militare după ce la ordinul lui Moșteanu mii de rezerviști din București și Ilfov au fost chemați la mobilizare.

Cei care au făcut armata obligatorie trebuie să se prezinte la unitățile unde au fost chemați, iar cei care nu respectă ordinul, riscă amenzi usturătoare. 

Astfel oamenii trebuie să își întrerupă orice activitate și să respecte ordinele.

Moșteanu continuă umilința rezerviștilor la ordinul ministrului rezist

Rezerviștii sunt în continuare mobilizați, atât la unitățile militare din București, cât și din județul Ilfov. Au venit încă din această dimineață. Au făcut accesul, li se ia datele, apoi vor susține un examen psihologic sumar, conform oficialilor din armată.

Apoi, vor fi echipați și duși la poligoane pentru ședințele de tragere. Reprezentații Ministerului Apărării Naționale  spuneau că vor fi 10.000 de rezerviști mobilizați în aceste zile, respectiv până pe data de 20 octombrie, în cadrul acestui exercițiu militar MOBEX B-IF-25.

Li s-au dat deja ordinele de chemare unora dintre ei, iar ceilalți urmează să primească aceste ordine și au aproximativ 24 de ore să se prezinte la unitățile militare.

Mulți dintre ei spuneau că sunt deranjați de acest lucru, că au un termen foarte scurt în care trebuie să se prezinte la unități și că, de asemenea, li se strică planurile și, inclusiv, trebuie să dea explicații la locurile de muncă. În București, un astfel de exercițiu a avut loc ultima oară în anul 2013, iar în Ilfov în anul 2021.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button