Politică

Covasna – județul cu cea mai mică incidență din țară, dar și printre cele mai mici rate de vaccinare

Covasna rămâne județul cu cea mai mică incidență din țară, transmite Rador, deși rata de vaccinare în județ este de doar 21% din populația eligibilă.

De remarcat că județul Covasna are o populație de circa 211.000 de locuitori, potrivit ultimului recensământ, din care circa 60% trăiesc în mediul rural. Datorită densității relativ mici a populației, mobilitatea socială este și ea scăzută.

34 de noi cazuri de infectări cu COVID au fost înregistrate în județul Covasna în ultimele 24 de ore, conform ultimei raportări, iar județul se află în zona galbenă cu o incidență de 2,68 la mie. O bună parte dintre locurile destinate pacienților cu Covid din spitale sunt însă ocupate, inclusiv cele 9 paturi din ATI. Autoritățile sanitare iau în calcul extinderea acestora, mai ales că incidența este în creștere și în Covasna.

Pe de altă parte, rata de vaccinare în județ este de doar 21% din populația eligibilă, precizează șeful Direcției de Sănătate Publică din Covasna, Agoston Laszlo: „Suntem într-adevăr, într-o situație destul de bună însă tendința nu este foarte bună pentru că prognoza și la noi este crescătoare. La Baraolt, de exemplu, din 9 paturi toate sunt ocupate, la Covasna din 50 de paturi de asemenea toate sunt ocupate, la Târgu-Secuiesc mai sunt vreo 20 de paturi libere iar la Sfântu Gheorghe, 7. În ceea ce privește secția ATI, în valul precedent am avut 10 paturi pentru Covid, acum suntem la 9 paturi și toate sunt ocupate. La numărul de persoane (eligibile) din județul Covasna vaccinate, la 21% suntem numai…”

Covasna și Harghita sunt singurele județe din țară care încă se mai află în zona galbenă, cu o rată de infectare de sub 3 la mia de locuitori. Județul Mureș a depășit pragul de 4 la mie, iar Brașovul se apropie de pragul de 7 cazuri la mia de locuitori.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button