Biroul Electoral Central a făcut publică lista competitorilor electorali înscriși pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc în 9 iunie, precizând că au intrat în cursa electorală 22 de competitori, mai precis 4 alianțe electorale, 11 partide politice și 7 candidați independenți. Vom vedea, ceva mai târziu, câți vor rămâne în cursă până la urmă.
La o primă aproximare, problematica privind reprezentarea cotelor de gen – una în jurul căreia, de ceva vreme, câteva voci foarte vocale au transpirat mult – este rezolvată pentru listele de candidaturi pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie.
Sigur, anumite doamne foarte vigilente urmăresc problema cu obstinație dincolo de alegerile europarlamentare. Corului clasic, ca să-i spunem așa – Gabriela Firea (PSD), Olguța Vasilescu (PSD), Alina Gorghiu (PNL), Raluca Turcan (PNL) – i s-au alăturat recent, tot în tandem (se putea altfel, într-o asemenea relație de iubire!?), deputatele Laura Vicol (PSD) şi Cristina Trăilă (PNL), care, cu gândul la viitor, desigur, se arată îngrijorate de perspectivele raportului cotelor de gen pentru alegerile parlamentare din iarnă. Drept urmare, cele două deputate vor să introducă un sistem de penalizare a partidelor care nu încurajează participarea femeilor la viaţa de partid şi nu le promovează în poziţiile eligibile la alegeri. Ați reținut: “nu le promovează în poziţiile eligibile la alegeri”. Ar fi foarte interesant să ne expună cele două doamne cam ce-ar trebui să facă partidele politice – și, în regim de reciprocitate, doamnele! – pentru a încuraja participarea femeilor în politică. Ce știm, aproape sigur, este maniera în care unele doamne, în timp, au ajuns în ecuațiile decizionale ale politicii. Dacă ne întrebați cum, vă răspundem parafrazând, un clasic: Apoi, aiasta, monșer, nu se cade a o spune, aici!
Câteva precizări se impun. Sunt în asentimentul unui mare filosof liberal – şi mi se pare cea mai pertinentă abordare legată de acest subiect – care spunea, într-o carte redactată în 1861, dar publicată abia în 1869: „Dacă femeile au o mai mare înclinaţie spre unele lucruri decât spre altele, nu este nevoie de legi sau de inculcare din partea societăţii pentru a determina majoritatea femeilor să le facă pe primele şi nu pe cele din urmă. Oricare ar fi domeniile în care serviciile femeilor sunt dorite, concurenţa liberă le va oferi cea mai atrăgătoare perspectivă” (John Stuart Mill, Supunerea femeilor, Editura Limes, pag. 56, Cluj Napoca, 2013).
Una dintre inițiatoarele foarte vocale este doamna Alina Gorghiu (PNL), acompaniată, desigur (doar nu putea să lase o astfel de temă nefrecventată și de dânsa) de doamna Gabriela Firea (PSD), …da, exact, doamna aceea care, periodic, vine cu propuneri populiste dintre cele mai exotice.
Corul feministelor obsedate / vrăjite de legiferarea cotelor de gen are și susținători aflați în funcții și care trebuie oarecum să-și justifice șederea pe scaun, astfel că Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (în paranteză fie spus, încă o instituție superfluă, menită a încurca lucrurile în statul român), Asztalos Csaba, le-a recomandat organizaţiilor neguvernamentale să se adreseze Justiţiei când constată că există „liste de partid” în care nu este respectat principiul egalităţii de gen.
Problema principală – și insist – a componenței listelor electorale nu este ingredientul cotelor de gen, ci calitatea celor care se regăsesc pe respectivele liste, propuși de către partide să ne reprezinte. Or, chiar la o primă vedere, constatăm, cu stupoare, în fiecare ciclu electoral, că un număr considerabil de competitori sunt jenant de slabi pregătiți.
Nu ar fi nicio discriminare dacă o diletantă populistă ca doamna Firea nu s-ar regăsi pe nicio listă electorală, că e ea europarlamentară, locală sau parlamentară! Dacă în fraza precedentă am înlocui Firea cu Gorghiu, Turcan, Olguța, etc. fraza ar avea aceeași valoare de adevăr!
Nu ar fi nicio discriminare dacă un ageamiu populist ca Tudose – da, exact, domnul acela care și-a început târzior o facultate, care are la activ un plagiat și care, din când în când, iese și ne spune câte o vorbă de duh ieftină, cu iz de mahala apretat manelistic – nu s-ar regăsi pe nicio listă electorală, că e ea europarlamentară, locală sau parlamentară! Dacă în fraza precedentă am înlocui Tudose cu Rareș, Cârciu, Manda, etc. fraza, cu câteva mici modificări, ar avea aceeași valoare de adevăr!
Prin urmare să nu mai discutăm despre puerilități – de exemplu cotele de gen -, ci despre esența lucrurilor!
Iar esența lucrurilor arată cam așa: observăm că, în fapt, cotele au cam rezolvat …coteriile politice, tipice politicii bizantino-balcanică-dâmbovițeană.
Dacă privim primele 10 locuri de pe lista europarlamentară a Alianței PSD-PNL:
- Mihai Tudose (PSD), 2. Rareș Bogdan (PNL), 3. Gabriela Firea (PSD), 4. Dan Motreanu (PNL), 5. Claudiu Manda (PSD), 6. Adina Vălean (PNL), 7. Victor Negrescu (PSD), 8. Vasile Dîncu (PSD), 9. Daniel Buda (PNL), 10. Maria Grapini (PSD),
avem un tablou satisfăcător al probatoriului, cu alte cuvinte, în traducere liberă, câte ceva pesedism, câte ceva liberalism și …puțin voiculescianism, acesta din urmă, ca totdeauna, anexat / asumat la / de PSD.
Social-democrația și liberalismul s-au topit pur și simplu într-un fel de fesenism jenant și, de pe ambele foste baricade – că sunt masculine sau feminine -, se trimit bezele pentru a se consolida pe termen lung, în numele unei așa-zise stabilități, o căsătorie politică de interes.
Să nu înțelegem greșit! Nu de interesul pentru țară este vorba în această ecuație pecuniară. Coteriile social-democrate s-au lipit cu coteriile liberale privind cu jind, în orizontul celor 10 ani, la presupusul munte de euro ce-ar veni dinspre Uniunea Europeană.
Astfel că, dacă până mai ieri manifestau un naționalism prudent (dorit a fi nesupărător pentru unele urechi euroatlantice) – „Îndrăznește să crezi în România” spunea mai ieri un slogan pesedist, îngânat sfios, ca un ecou, de cel liberal, „Îndrăznește să crezi în România oamenilor cinstiți” -, împiedicând, implicit, apariția unei forțe veritabile de substanță naționalistă, azi au uitat complet de țară, aceasta fiind privită ca un loc unde își exercită interesele oneroase, peste capul unui popor sărăcit, sleit de puteri și scârbit până la vomă de realitățile în care îi e dat să supraviețuiască.
Așa că, la proximele alegeri europarlamentare – și la viitoarele parlamentare -, la umbra cotelor de gen, ni se propun, de fapt, câteva coterii (cam, în mare, la ceilalți competitori electorali lucrurile stau la fel), în niște alegeri ce din start stau sub semnul ilegitimității, câtă vreme legile electorale au foarte grave vicii de formă și de fond.
Dar, cum, la noi, formele fără fond sunt un dat istoric pe care contemporanii decizionali și le-au însușit cu voioșie vom avea încă un ciclu electoral formal întru satisfacția unei minorități și disperarea unei majorități.
