Marile puteri se luptă să obțină, pe miliarde de euro, vaccinuri anti-COVID care nu există încă. UE a rezervat 300 de milioane de doze

Marile puteri ale lumii se străduiesc să obțină cât mai repede un număr mare de doze de vaccin anti-COVID, deși majoritatea celor care sunt în dezvoltare se află abia în stadiul de prototip. Uniunea Europeană, Japonia și Statele Unite negociază deja cu mai multe companii farmaceutice pe sume de miliarde de dolari pentru a obține un vaccin, conform Bloomberg și CNBC. Anterior, și Regatul Unit a rezervat 90 de milioane de doze de vaccin.
Uniunea Europeană care a negociat pentru 300 de milioane de doze de vaccin care să devină disponibile în a doua jumătate a anului 2021 ar fi obținut deja acordul. Discuții au fost parte a unei campanii mai mari de negociere dintre Comisia Europeană și mai multe componii farmaceutice – Johnson&Johnson, Moderna, CureVac, BioNTech și altele, pentru a achiziționa în avans un vaccin eficient în combaterea COVID-19.
Anterior, un reprezentant al Sanofi confirmase numărul de doze care a fost adus în discuție între cele două părți, în timp ce celelalte companii farmaceutice au declinat să răspundă sau nu au putut fi contactate de jurnaliștii de la Bloomberg.
„Comisia Europeană a încheiat discuțiile preliminare cu o companie farmaceutică pentru achiziționarea unui potențial vaccin împotriva COVID-19. Contractul avut în vedere cu Sanofi ar oferi posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziționeze vaccinul. Se preconizează că, odată ce un vaccin s-a dovedit a fi sigur și eficace împotriva COVID-19, Comisia ar dispune de un cadru contractual pentru achiziționarea a 300 de milioane de doze, în numele tuturor statelor membre ale UE. Comisia continuă discuțiile intense cu alți producători de vaccinuri”, a anunțat Comisia Europeană într-un comunicat de presă.
Comisia Europeană a luat, de asemenea, inițiativa în ce privește un acord între patru țări membre și AstraZeneca pentru distribuirea a 300-400 milioane de doze ale unui alt vaccin care se află în dezvoltare. Acestea ar putea fi livrate în tranșe la finalul anului. Uniunea Europeană pare să fie determinată să nu rămână în urma SUA sau Chinei în ce privește accesul la un potențial vaccin.
Guvernul Statelor Unite a anunțat, de asemenea, că va plăti 2,1 miliarde de dolari pentru dezvoltarea și livrarea ulterioară a 100 de milioane de doze din vaccinul pentru coronavirus la care lucrează companiile Sanofi și GlaxoSmithKline. Din această sumă, mai mult de 1,5 miliarde vor fi folosită pentru sprijinirea dezvoltării vaccinului, inclusiv testele clinice, scrie CNBC.
Oficialii sanitari din toată lumea spun că nu ne vom putea întoarce la normal până când un vaccin eficient nu va fi dezvoltat pentru virusul care a îmbolnăvit deja 17 milioane de oameni și a ucis peste 667.000, conforum ultimelor date.
Și Japonia a obținut un acord pentru 120 de milioane de doze de vaccin anti-coronavirus de la companiile farmaceutice Pfizer și BioNTech. Cele două companii spun că dozele vor fi livrate începând cu prima jumătate a anului 2021, însă alte detalii financiare legate de acest acord nu au fost obținute.
Vaccinul celor de la Pfizer și BioNTech este urmărit și de Regatul Unit care a achiziționat 30 de milioane de doze. Pe lângă acestea, britanicii au mai rezervat 100 de milioane de doze de vaccin de la AstraZeneca, vaccinul dezvoltat la Universitatea Oxford, dar și alte 60 de milioane de doze de la compania farmaceutică franceză Valneva.
Cantităţile depăşesc necesarul pentru populaţia de 66 de milioane a Regatului Unit, dar nu se ştie încă dacă vaccinurile vor fi eficiente, iar în caz de succes, de câte doze va fi nevoie pentru fiecare persoană.
În acest moment, există peste 150 de vaccinuri pentru coronavirus aflate în stadiul de dezvoltare, în timp ce alte 25 au intrat deja în faza testării clinice.
Sursa: www.digi24.ro
- Generalul Pahonțu neagă implicarea în crimele de la Revoluție și Mineriade
„Poziția mea este simplă: nu am desfășurat niciodată activități care să vizeze încălcarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale și care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de «poliție politică»”, a transmis luni, 31 august, generalul Lucian Pahonțu, șeful SPP. Este prima lui reacție după dezvăluirile făcute de Recorder și Snoop despre implicarea lui … - Președintele Nicușor Dan participă la întâlnirea internațională a tinerilor ortodocși
Președintele Nicușor Dan va participa marți la întâlnirea internațională a tinerilor ortodocși (ITO 2026) la Catedrala Națională, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale. E vorba despre un eveniment organizat de Patriarhia Română. Președintele Dan a participat constant la evenimente religioase în mandatul său. Șeful statului a mers la biserici, mănăstiri, la chilia lui Arsenie Boca. - Giordano, prințesa Dunării… festival de glume pe internet despre armada AUR
Liderii AUR, în frunte cu George Simion și Dan Dungaciu, au convocat la o întâlnire informală reprezentanți ai partidului din diaspora. Reuniunea a avut loc în Cazanele Dunării și s-a terminat cu o plimbare cu vaporul pe lacul de acumulare de la Porțile de Fier 1. Înarmați cu steaguri ale României și ale partidului, participanții … - Fermierii doljeni își abandonează marfa pe câmp / ”Ca să culegi o remorcă de lubeniță trebuie să ai 4 inși. Și 10 milioane nu iei pe ei. Și mai bine am abandonat”
Prețul angro a coborât sub costurile de recoltare și transport suportate de producători, iar aceștia susțin că mai bine abandonează recolta pe câmp, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Oltenia. Mai mulți fermieri din Dolj spun că primesc sub 50 de bani pentru un kilogram de pepene. La acest nivel, venitul nu acoperă … - Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din București, condamnată la un an de închisoare pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane
Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din București, a fost condamnată luni la un an de închisoare pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane de către Judecătoria Sectorului 1 din București. „Stabileşte inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitarii dreptului de a fi alesă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a …




