Coșmarul CFR. Deși au oricum întârzieri de ore întregi, un tren a refuzat să aștepte 15 minute un grup de copii
Pe asemenea caniculă, cei nevoiți să plece la drum cu trenul au avut parte de o sumedenie de probleme. Garniturile au înregistrat întârzieri uriașe, iar în multe vagoane nu funcționa aerul condiționat.
80 de copii din centre de plasament, care veneau dintr-o tabără de la mare, au așteptat ore bune în gara din Arad, după ce au pierdut legătura cu trenul spre casă. La Rupea, în județul Brașov, un tren internațional a deraiat.
Întinși pe jos sau sprijiniți de bagaje, câțiva copii așteptau de dimineață în gara din Arad un tren care să îi ducă spre casă. Cei mai mulți dintre ei trăiesc în centre de plasament și veneau din prima tabără organizată la mare.
La întoarcere, trenul a avut întârziere și pentru o diferență de 15 minute, grupul lor a pierdut legătura spre Oradea. Deși înștiințat de întârziere, șeful garniturii care trebuia să-i preia a decis să nu-i mai aștepte.
Carolina Nagy, însoțitor: „Consider că pentru 15 minute se putea aștepta. Am înțeles că nu au așteptat pentru că nu eram în gară. Se putea adapta. În Ungaria, de exemplu, ne-au așteptat. Au zis că dacă sunt mai mult de 10 persoane vorbesc între ei și ne așteaptă. Aici văd că nu s-a putut comunica”.
Reka Gud, însoțitor: „Mă gândesc că și cei de la CFR câteodată ar trebui să empatizeze cu oamenii. Adică, dacă ei întârzie, noi să-i înțelegem pe ei. În schimb, ei din păcate nu ne înțeleg pe noi. Am avut puțină întârziere și depindea de bunăvoința lor ca să ajungem acasă”.
Blocați în sala de așteptare, în plină caniculă, epuizați după ore lungi de călătorie cu trenul, copiii erau la capătul puterilor.
Însoțitorii au cerut ajutor voluntarilor de la Crucea Roșie. Așa au reușit să primească apă, alimente și bani pentru alte bilete de tren.
”Georgeta Sabo, coordonator: Ne-am bucurat de ajutorul multor oameni și cei de la Crucea Roșie au venit să ne aducă apă și cornuri pentru copii și voluntari”.
Reporter: Din ce cauză a fost întârzierea? Ce vi s-a spus?
Georgeta Sabo, coordonator: Nu s-a spus care a fost motivul întârzierii, probabil din cauza căldurii, din câte am înțeles”.
Coșmarul din trenurile CFR
Și călătorii unui alt tren au rămas blocați în câmp, la cinci kilometri de Craiova, după ce locomotiva s-a defectat.
Fără apă și fără prea multe explicații din partea responsabililor, oamenii și-au reluat într-un final călătoria spre București. În tren au dat de alte probleme.
Cristian Iancu, călător: „Este extraordinar de cald. M-am mutat la clasa I eu și alte persoane. Este plin trenul, este un tren format din trei vagoane, două de clasa a II-a și unul de clasa I. La clasa a II-a este imposibil de stat. Câțiva ne-am refugiat pe aici prin tren, aerul e mai respirabil”.
Călător: „O întârziere de două ore și 20 de minute. Este foarte cald și în clasa I și în clasa a II-a. Apă ni s-a promis, nu am primit”.
Călător: „Este foarte cald, ne-am mutat. Nici la toaletă nu te poți duce. Ușa nu merge, mirosul este groaznic. Stai în căldură, lumea transpiră, geamurile nu se deschid. Trebuie să mergem la Constanța, pierdem legătura. Se duce și vacanța pe care am programat-o din timp”.
Călătoria cu trenul a fost un coșmar și pentru alți turiști care veneau din Viena. Un vagon a deraiat la Rupea, în județul Brașov, iar circulația a fost oprită. Cei peste 200 de pasageri au fost preluați cu două autocare până în Capitală.