Corupție la americani: DNA și oficiali din SUA fac zeci de percheziții la Baza Mihail Kogălniceanu și în țară
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în colaborare cu autorităţile din Statele Unite ale Americii, au efectuat, joi, percheziţii în mai multe locuri din ţară într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, se arată într-un comunicat al DNA.
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că printre locurile vizate de percheziţii s-ar fi aflat şi Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu.
Potrivit comunicatului DNA, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie.
„În cursul zilei de joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, s-au efectuat 26 de percheziţii domiciliare în câteva zeci de locaţii reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale”, se precizează în comunicat.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea autorităţilor judiciare SUA.
În noiembrie 2021, procurorii DIICOT au făcut 6 percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit comunicatului DIICOT din acel moment, în perioada 2017 – 2021, gruparea infracțională a a sustras combustibili lichizi aparținând guvernului S.U.A., în special motorină, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum și din zonele dedicate efectuării unor exerciții tactice militare situate pe raza județului Constanța.
Prejudiciul reclamat de guvernul federal al SUA era de aproximativ 2 milioane de dolari.