Coronavirus: Franța a adoptat paşaportul sanitar
Parlamentul francez a adoptat paşaportul sanitar duminică seara, cu o majoritate confortabilă de voturi (156 pentru, 60 împotrivă şi 14 abţineri). Senatul, dominat de dreapta, aprobase deja acelaşi text, ce prevede un paşaport sanitar extins la un mare număr de locuri, precum restaurante şi transportul public, şi obligaţia de vaccinare pentru tot personalul medical şi de îngrijire, scrie Agerpres.
Noua lege mai trebuie să treacă prin filtrul Consiliului Constituţional, sesizat de prim-ministrul Jean Castex şi de stânga politică. Paşaportul sanitar extins ar urma să fie aplicat de la începutul de august, în condiţiile unei creşteri a contaminărilor cauzate de propagarea variantei Delta a coronavirusului.
În paralel, executivul francez continuă să accelereze vaccinarea, în speranţa că luni se va depăşi, cu o lună în avans faţă de obiectivul iniţial, pragul de 40 milioane de vaccinaţi cu prima doză.
Conform datelor publicate duminică seara, aproape 60% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19.