Respingerea ca nemotivat a recursului înaintat de FDGR (Forumul Democrat al Germanilor din România) împotriva societății editoare a ziarului Cotidianul, precum și a mea și publicarea încheierii din Dosarul nr. 22373/3/2019 a avut darul să-mi aducă și alte vești și documente necunoscute.
Am primit mai multe copii după o serie de documente despre confiscarea bunurilor evreiești din România în perioada anilor `40. Ele provin din Arhivele Statului Israel și au fost declasificate după cum arată ștampila imprimată pe fiecare pagină în septembrie 1997. Acestea au rămas necunoscute în România pînă în ziua de azi. Oricum, ele nu au fost prezentate ca documente în procesul de la Sibiu cînd un simulacru de procedură judiciară s-a încheiat cu desemnarea FDGR drept succesor al Grupului Etnic German (GEG).
Dacă judecătoarea Maria Morar ar fi avut la îndemînă lista proprietăților evreiești din Transilvania consfiscate de GEG, probabil că sentința n-ar fi putut conține o asemenea concluzie și o atribuire către FDGR a statutului de succesor al GEG. Este vorba despre listele de proprietăți evreiești, întocmită la cabinetul generalului Adolf Eichmann de către Gustav Richter, ajutorul lui Adolf Eichmann și consilierul SS pentru România. Conform unei prezentări de la Yad Vashem, „Richter worked in Eichmann’s Jewish affairs department in the Reich Security”…. „In April 1941 he was sent to Romania as an advisor on Jewish matters. He soon left, but returned to Romania in September 1941 at the request of political leader Mihai Antonescu. He then stayed until August 1944. Richter called for the establishment of a Judenrat called the Jewish Center (see also Jewish Center, Romania). Soon, he helped plan to put Romanian Jews in ghettos; make them wear the Jewish badge (see also Badge, Jewish); confiscate their property; and ban immigration to Palestine. Richter then convinced Mihai Antonescu to prepare to deport Romanian Jews to Belzec”.
De asemnea, am primit și o copie a celebrului raport Richter către Eichmann despre măsurile luate în România, în care se precizează că 3,5%-4% din proprietățile confiscate evreilor din România au revenit organizației fasciste Deutsche Volksgruppe in Rumanien, interzise după Al Doilea Război Mondial.
Iată decretul de confiscare, adoptat de Consiliul de Ministru prin Legea 485, semnat mai apoi și de Regele Mihai I:
Trebuie precizat că și după confiscare, în plină instaurare a comunismului în România, a mai existat o tentativă de recuperare a bunurilor confiscate de la Grupul Etnic German, dar a fost respinsă de instanțele de judecată.
Pentru cei interesați, posibilitatea scoaterii acestor bunuri din proprietatea statului român a apărut cu prilejul schimbărilor de după 1989. Astfel, după tot felul de retrocedări a apărut și o Ordonanță de Urgență, 83/1999, dedicată restituirilor de proprietăți confiscate.
Iată și OUG nr. 83, din 8 iunie 1999, dată de Guvernul Radu Vasile:
„Articolul 1(1) Imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 – 22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.(2) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea.(3) Prin comunitatea minorităţilor naţionale se înţelege entitatea juridică de drept privat, constituită şi organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetăţenilor unei comunităţi ale unei minorităţi naţionale ce a deţinut în proprietate imobile preluate în mod abuziv şi care dovedeşte că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. În situaţia în care continuitatea entităţii juridice de drept privat, care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate, nu reiese din actele normative în vigoare, această continuitate se recunoaşte de către instanţa judecătorească ce a autorizat funcţionarea entităţii juridice de drept privat, în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Pentru a se declara
Conform acestei ordonanțe, pentru a se califica drept succesor al Grupului Etnic German, nou înființat după 1989, asociație cunoscută sub numele de FDGR (Forumul Democrat al Germanilor din România), avea nevoie de o ”recunoaștere de către o instanță judecătorească” (citat din OUG 83/1999). Așa a apărut procesul în constatare de la Sibiu, deschis exact pentru stabilirea succesiunii GEG. Iată copia sentinței de la Sibiu din 2007, care fără dezbateri și fără recurs, fără probe și martori a făcut din FDGR succesor al unei organizații naziste interzise. Și, în baza cărei sentințe definitive, a putut solicita parte din bunurile confiscate.
Sentința a trecut neobservată, necontestată și a făcut din FDGR succesor al Grupului Etnic German fără să analizeze statutul de interzis al organizației și deciziile de confiscare a bunurilor. Printr-o demonstrație sumară, aparent juridică, FDGR a fost transformat în succesor și, pe cale de consecință, a devenit proprietarul bunurilor confiscate de statul român (prin decretul prezentat mai sus) de la o organizație fascistă interzisă prin convenții internaționale și prin prevederi legale în România.
Toate încercările de a revizui sentința de la Sibiu s-au lovit de nulitate și de dezinteresul total al reprezentanților statului român.
Revizuirea ei, conform Codului de Procedură Civilă se poate face doar în următoarele condiții:
Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (art 5) „după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor”.
Or, apariția unor documente necunoscute în cazul procesului fac posibilă atacarea sentinței nr. 2790/2007 pronunțate la Sibiu, prin care s-a decis că FDGR este successor al organizației fasciste denumite Grupul Etnic German (Deutrsche FOLKSGRUPPE Im Rumanien). Anularea acesteia poate fi cerută de una din părți (ceea ce nu este cazul) sau de reprezentanți ai Parchetului General de pe lîngă Ministerul Justiției).
Ceea ce noi și cerem prin prezentarea acestor documente.
Publicăm separat documentele desecretizate de statul israelian. Ele conțin lista caselor evreiești confiscate pentru Grupul Etnic German din orașele Brașov, Sighișoara și Sibiu. Lista caselor confiscate este cea mai convingătoare probă că FDGR nu se putea constitui ca succesor al Grupului Etnic German decît cu riscuri enorme pentru statutul său.
Celelalte documente pe care nu le-am selectat pentru publicare din cauza dimensiunilor conțin adrese de localități și sume confiscate de la persoane din alte localități din România.
