OpiniiPolitică

Cornel Nistorescu: Miliardele vin și trec ca porcii

Dacă nu mă înșel, Mihail Bulgakov zicea că „anii treceau ca porcii”. La noi, miliardele trec ca porcii. Și dosarele grele. Pe EADS, pe autostrada Bechtel, pe OMW, pe Microsoft, pe vaccinuri pe cîte și mai cîte. Nu mai vorbesc de miliardele de dolari  plătite în avans pentru dotarea armatei  cu echipamente ultramoderne (la noi)  și cu termene de livrare „după război la ora 6”. Zecile și sutele de  milioane de euro sunt ca niște purceluși  care nu mai  revoltă pe nimeni. Unii le gîdilă și rîd drăgăstos.

Din povestea cu miliardul de euro pentru 52 de milioane de doze de vaccin anti-covid am văzut  la televizor doar un memorandum semnat de vicepremierul Dan Barna (ce vreme de glorie pentru nulitatea asta!) și  Ioana Mihăilă, fostă ministru al Sănătății. Și am găsit un  comunicat al DNA care afirmă:„Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre. De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite. În prezenta cauză, în contextul menționat mai sus, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer ¬și Moderna), în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane. Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului. La solicitările transmise au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și dosarul de urmărire penală, în copie, compus din 27 de volume”. (Comunicat DNA)

Mamma mia! În primele secunde te crucești sau așezi mîna în dreptul inimii. Cum Dracu să avem parte de un așa caz de prostie sau de nemernicie, ca să nu zic de hoție (pentru că nu avem un nume incriminat pentru furt)! Pe urmă mi-am adus aminte că niște  sume mai mici sau mai mari, oricum apropiate, au fost vînturate și atunci cînd valul anticorupție a scos la iveală  afacerea Microsoft. Și, mai apoi, EADS! Faptul că acelea s-au dezumflat, că toate celelalte  mari cazuri de corupție au avut cam același destin, cu sau fără arestări, cu prescrieri sau cu „fapta nu există” mă obligă să fiu mult mai precaut. La începutul precedentei campanii anticorupție  am crezut în comunicate și în acuzații, mai ales că veneau și cu documente, și cu înregistrări. Pe urmă am realizată că se lucrează, se orchestrează, se dirijează și se montează prin intermediul unor oameni bine aleși. Cum au trecut  numai cîțiva  ani de atunci nu mi s-au șters din memorie. Așa că citesc și recitesc știrea și comunicatul și încerc să le așez între și lîngă celelalte mai vechi.

„Decizia de oportunitate a fost a lui Florin Cîțu”, zice neterminatul profesional Vlad Voiculescu. Oportunitatea de audiere este pentru toți trei. Și cea de părăsire a scenei.

Nu vreau să afirm că  acest  „abuz în serviciu” este corect prezentat în comunicatul DNA sau că nu. Doar cuget. Am văzut prea multe ca să mă mai grăbesc.

Pot să-mi pun totuși niște întrebări. Să fiel ansarea dosarului cu miliardul de euro  dat pe  vaccinuri o pocnitură de start a  noii campanii anticorupție? Din cîte am înțeles, (dosarul din 27 de dosare) era pregătit de pe vremea mandatului deținut de Crin Bologa. De ce a fost lansat abia acum? Vlad Voiculescu, așa șters și îndoielnic nu mai este un pericol politic. Ioana Mihăilă a dispărut din scenă.  Vasilică Cîțu nu mai contează nici cît prietenul și consilierul său de afaceri Lucian Isar. Cum naiba dosarul a „plesnit” la o zi după arestarea  grupului de  vameși  de la Sculeni, după descinderea și arestarea  fraților Caran  și după  percheziții și descinderi la sute de alți bănuiți de tot  soiul de infracțiuni?  Diavolul n-a fost niciodată șef de orchestră ca să pună toți bandiții pe aceeași filă de calendar. Și nici Sfîntul Petru nu poate fi bănuit de un așa lot important trimis în Iad la un simplu semn!

Evoluăm  cumva în deschiderea unui festival internațional „România Curată”?

Ion Cristoiu zice că achiziția cantității enorme de vaccinuri  a fost un semn de slugărnicie. La ce coloană vertebrală și cîtă responsabilitate aveau Cîțu, Voiculescu și Mihăilă n-ar fi exclus. Multora, pandemia le-a încețoșat rațiunea. De ce a sărit  Dan Barna din acest dosar și nu-i pe lista de ridicare a imunității? Ilie Șerbănescu zice că  lansarea acestui dosar vine din afara României. Și  asta este de crezut, deși nu-mi pot imagina că Laura Codruța Koveși ar avea organe pentru o asemenea investigație pînă la vîrful Comisiei Europene.

Pe lîngă toate acestea, acuzația DNA trebuie să mai aibă niște cotloane încă neluminate.

Poate în zilele și săptămînile viitoare mai vedem cîte ceva!

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button